Premiile Academiei Române pentru anul 2023
În Aula Academiei Române (AR) a avut loc, în 10 decembrie, ceremonia de decernare a premiilor pentru cele mai valoroase creații științifice și artistice realizate în anul 2023, astfel că s-au acordat 62 de premii în cadrul celor 14 secții științifice ale AR, două diplome „Meritul Academic” și patru diplome „Distincția Culturală”.
Printre premianții acestei ediții se numără universitarii Andrei Corbea-Hoișie și Rudolf Gräf, distinși cu Premiul „Titu Maiorescu” pentru excelenta lucrare „Limbă și cultură germană în România (1918- 1933)”, vol. I și II, propuși în cadrul Secției de Filologie și literatură; disidentul anticomunist Gabriel Andreescu, distins cu Premiul „Vasile Conta”, pentru volumul „Globalizarea ipocriziei. Pentru o abordare umanistă a eticii memoriei”, propus în cadrul Secției Filosofie, teologie, psihologie și pedagogie; prof. univ. dr. Nicolae Seghedin (editor), distins cu Premiul „Petre Sergescu” pentru volumul „Gheorghe Asachi, un spirit enciclopedic”, propus în cadrul Secției Științe tehnice; conf. univ. dr. Ciprian-Constantin Iftimoaei, distins cu Premiul „Henri H. Stahl” pentru lucrarea „Sociologia elitelor. Abordări clasice și contemporane”.
Una dintre diplomele „Distincția Culturală” a fost decernată realizatoarei emisiunii de interviu „Profesioniștii”, Eugenia Vodă, difuzată timp de 25 de ani la TVR.