Premiile „Pro Cultura” Timisiensis 2017
În apropierea sărbătorii Nașterii Domnului, personalitățile marcante din cultura județului Timiș au fost premiate în cadrul Premiilor „Pro Cultura” Timisiensis. Festivitatea de premiere a reprezentanţilor culturii timişene cu merite deosebite în promovarea domeniului lor de activitate a avut loc marți, 12 decembrie, în sala multifuncţio- nală a Palatului Administrativ din urbea de pe Bega.
Judeţul Timiş are deja o tradiţie de 15 ani de a aprecia și de a-și promova valorile din toate domeniile artistice, stimulând, pe de-o parte, spiritul creator al artistului, iar, pe de altă parte, revitalizând viața culturală a județului la toate nivelurile. De 15 ani, pictori, actori, soliști vocali, scriitori, artiști plastici și oameni care promovează cultura, aducând faimă județului Timiș, sunt premiaţi în cadrul manifestării „Pro Cultura” Timisiensis. Începând cu anul acesta, Arhiepiscopia Timişoarei s-a alăturat acțiunii inițiate şi desfăşurate de Consiliul Județean Timiș în perioada 2002-2016, întrucât dorește să ducă mai departe această tradiție și să evidențieze, în semn de recunoştinţă, prin premii concrete, munca pe tărâm cultural-artistic a celor care au depus eforturi evidente la promovarea culturală a judeţului Timiş în ţară şi în lume.
„Ținând seama de faptul că, în ultimii ani, Arhiepiscopia Timișoarei este tot mai implicată în activitatea culturală a județului Timiș, amintind, în acest sens, parteneriatele cu Teatrul Național Timișoara și Filarmonica «Banatul», Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Timiș sau Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, Arhiepiscopia Timișoarei a fost invitată să devină parteneră la organizarea acțiunii culturale, intitulată «Premiile Pro Cultura 2017». Dorim să aducem un plus de valoare județului nostru și, dincolo de toate, să arătăm recunoștință pentru cei care s-au implicat în promovarea și dezvoltarea culturală a județului”, a spus părintele Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Manifestarea culturală „Premiile Pro Cultura” Timisiensis are două categorii: „Seniori” şi „Certitudini”, categorie în cadrul căreia sunt premiaţi tinerii oameni de cultură ai județului. Fiecare dintre laureați a avut parte de un Laudatio din partea câte unui critic din domeniul respectiv, ei înșiși reputați oameni de cultură. Pentru întreaga activitate desfăşurată şi merite deosebite în promovarea artei şi culturii timişene, toți cei premiați au primit, drept recompense, câte o plachetă, o diplomă de onoare și o sumă de bani.
Premiile „Pro Cultura” Timisiensis sunt acordate persoanelor care contribuie la bunul renume al judeţului și a căror activitate sau creaţie, în raport cu judeţul, are o importanţă deosebită, distingându-se cu merite deosebite. Anul acesta, manifestarea „Premiile Pro Cultura” Timisiensis a fost organizată de Arhiepiscopia Timişoarei şi Consiliul Judeţean Timiş.