Premiu de excelență în IT pentru elevii români

Un articol de: Oana Nistor - 10 August 2016

O echipă de elevi români a câştigat Premiul pentru Excelenţă în IT 2016, în cadrul celei de-a 27-a ediţii a Competiţiei JA Europe Company of the Year, cu ochelarii inteligenţi Mitra, concepuţi în ajutorul persoanelor cu mari deficienţe de vedere, potrivit unui comunicat remis Agerpres. Echipa este formată din elevi de la Colegiul Naţional „I.L. Caragiale”, sub coordonarea profesoarei Mihaela Găvănescu. Ochelarii Mitra, cu care au intrat în competiţie, au fost produşi cu ajutorul unei imprimante 3D şi sunt dotaţi cu un set de senzori ce analizează toate informaţiile despre obiectele din jur, le procesează şi le transmite utilizatorului prin sunete de intensitate şi frecvenţă variabile. La această competiţie au participat peste 200 de tineri întreprinzători din 35 de state europene. Premiul pentru Excelenţă în IT, oferit de compania AT&T, recunoaşte meritele echipei care dă dovadă de iniţiativă şi de utilizarea creativă a instrumentelor oferite de domeniul IT&C. „Suntem încântaţi să susţinem Premiul pentru Excelenţă în IT oferit de JA Europe. Este un alt mod de a-i ajuta pe tineri să înveţe cum funcţionează lumea afacerilor şi cum poate fi folosită pentru bine, astfel încât să poată lua decizii în cunoştinţă de cauză despre domeniile în care să-şi continue educaţia şi viitoarele cariere”, a declarat Peter Daly, reprezentantul companiei AT&T.