Premiu pentru grupul psaltic al Catedralei Episcopale din Huși

Un articol de: Silviu Dascălu - 27 Septembrie 2022

Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, coordonat de diaconul Vlad Mironescu, a câștigat premiul al II-lea la cea de-a XLI-a ediție a Festivalului internațional de muzică bisericească ortodoxă „Hajnowka” din Polonia, informează Biroul de presă al Eparhiei Hușilor.

Competiția s-a desfășurat în perioada 21-25 septembrie 2022, vas­luienii concurând alături de coruri din Egipt, Siria, Armenia, Macedonia, Serbia, Slovacia, Belarus, Republica Moldova, Ucraina, Spania și Polonia.

Din programul festivalului a făcut parte și un concert susținut în Biserica Evanghelică Augsburg, Varșovia, alături de alte trei coruri, din Siria, Belarus și Ucraina.

„Multitudinea și diversitatea corurilor din cele 11 țări au îmbogățit experiența grupului nostru, care s-a bucurat de oportunitatea de a audia variate forme ale muzicii bisericești ortodoxe.

Mulțumim Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, pentru binecuvântarea, sprijinul și încrederea acordate grupului nostru, precum și tuturor stareților și starețelor mănăstirilor și preoților parohi ai episcopiei noastre, dar și inginerului Ioan Ciomaga, directorul Viacons Rutier Huși, care ne-au fost alături și ne-au ajutat în acest proiect”, a menționat diaconul Vlad Mironescu, coordonatorul Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși.