Preot erou-martir în Primul Război Mondial

„În întregime corpul preotului era putred, afară de mâini, care, de la coate, nu putreziseră deloc, ci erau uscate și încleștate pe Sfânta Cruce ruptă de obuz și pe vasul Sfintelor Taine, sfărâmat și el.” Așa descrie Vasile Chelaru, delegatul societății „Mormintele Eroilor”, slujirea veșnică a preotului militar Ștefan Ionescu Cazacu, erou din Primul Război Mondial, ale cărui oseminte tocmai fuseseră deshumate la Pufești, fostul județ Putna, pentru a fi depuse în Mausoleul Mărășești.

Uneori, pe preoții militari căzuți pe câmpurile de luptă în Primul Război Mondial istoria uită să-i menționeze. Despre slujirea lor jertfelnică, patriotismul și curajul de care au dat dovadă vorbesc însă documente, amintiri, câte un petic de scrisoare sau chiar însemnările lor fugitive pe câte un colț de fotografie. Acești eroi cu crucea în mână au fost purtătorii de Biserică în tranșee. Iar slujirea lor a stat, nu de puține ori, ca o mână protectoare întinsă de Dumnezeu peste creștetele soldaților. Preotul Ștefan Ionescu Cazacu este un caz aparte. Neputrezirea brațelor, care au săvârșit Sfânta Liturghie, chiar și după ani de la înhumare, îl face slujitor în veșnicie al Mântuitorului.

Viața și slujirea părintelui

Am avut cinstea să aflăm povestea și faptele acestui preot erou din cartea părintelui protopop de Caracal Mihai Vânătoru, intitulată „Și noi am fost acolo... la porțile cerului sau Slujitori ai sfintelor altare din vechile județe Olt și Romanați, în cele două războaie mondiale”. Împreună cu sfinția sa, am vizitat și muzeul bisericii Parohiei Radomirești, unde slujește ca paroh. Aici sunt expuse câteva dintre obiectele de cult de care s-a folosit părintele Cazacu pe front. Așa ne-am apropiat de personalitatea acestui preot militar și i-am înțeles mesajul pe care ni l-a transmis nouă, celor de astăzi, prin intermediul fiului său, Nicolae Ionescu, soldat și el pe frontul marelui război, în ultima întâlnire pe care au avut-o la Roman: „Ești ostaș tânăr, fiul meu. Sunt fericit că te văd. Nu plânge, căci din sufletele noastre va ieși biruința deplină și visul nostru de veacuri se va împlini cu unirea tuturor românilor”.

Părintele Cazacu s-a născut în cătunul Buta, din comuna Șerbăneștii de Jos, județul Olt, în februarie 1859. Hirotonit preot în 1880, a avut opt copii. După mobilizarea din august 1916, a ajuns confesor, la 57 de ani, la Regimentul 3 Olt, din Slatina, cu care a luptat la Jiu, în Dobrogea, apoi pe linia Siret-Nămoloasa, ajungând în cele din urmă pe frontul din Moldova. Dintr-o declarație olografă aflăm că pe 3 septembrie 1916 a salvat drapelul de luptă al unității, în urma unui atac crâncen al dușmanului, când a fost omorât sergentul port­drapel.

În ziua de18/19 decembrie 1917, a căzut grav rănit de obuze la Mărășești, și și-a dat sufletul pe 1 ianuarie 1918, fiind înmormântat, alături de alți eroi, în satul Pufești, județul Putna.

La câțiva ani după terminarea războiului, osemintele lui au fost deshumate pentru a fi depuse în Mausoleul Mărășești. Cu acel prilej, s-a constatat că, în timp ce restul trupului îi era putrezit, mâinile au rămas neputrezite, „cu carnea și pielea uscată pe ele, și s-au păstrat neatinse de vreo urmă de descompunere, având înfățișarea unor moaște”, cum scria ziarul „Universul”, din 20 aprilie 1924. Cinci ani mai târziu, ziarul „Curentul”, din 21 martie 1929, relatează și el acest episod, subliniind că „Dumnezeu ținuse să arate astfel celor necredincioși cum binecuvântarea dată de Biserică și de preoții noștri, căzuți pentru apărarea țării, este și rămâne atotputernică”.

Săvârșind Sfânta Liturghie

Dar cea mai completă descriere a celor descoperite o face plutonierul-major Vasile Chelaru, delegatul societății „Mormintele Eroilor”, care a participat la deshumare: „Preotul era îmbrăcat în veșmintele de ceremonie religioasă, având în mâna dreaptă Sfânta Cruce ruptă în două, iar în mâna stângă, vasul Sfintelor Taine, spart în două locuri de gloanțe sau schije de obuz. Capul îi era gol, iar fața acoperită cu Sfântul Antimis. Preotul avea sfărâmate ambele picioare și crucișătura șalelor de la mijloc”.

Din declarațiile locuitorilor din Pufești, a reieșit că „în toiul luptelor crâcene de la Mărășești, preotul Ștefan Ionescu Cazacu oficia pe câmpul liber, în dosul gării Pufești. (...) Când tocmai binecuvânta în mână cu Crucea și cu vasul Sfintelor Taine, preotul a fost lovit de câteva gloanțe de armă și de un obuz, care s-a spart, sfărâmând complet Sfânta Masă pe care se făcea serviciul divin. Au fost omorâți atât preotul, cât și echipa întreagă de zece oameni, precum și un ofițer, care, cu toții, asistau la serviciul religios...”

Astăzi, osemintele lui se află depuse într-o criptă a mausoleului, pe care scrie: „Preot erou Ștefan Cazacu”.

Așa a plecat la Domnul preotul militar Cazacu, săvârșind Sfânta Liturghie. Pentru faptele sale de vitejie, a primit Ordinul „Coroana României” cu panglică de „Virtutea Militară”, medalia „Răsplata muncii pentru Biserică”, la 1 septembrie 1918, „Cru­cea comemorativă a războiului” 1916/1017, cu baretele Neajlov, Carpați, Dobrogea, Bucu­rești și Mărășești - 1917, iar pentru sacrificiul suprem a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” post-mortem.

Trupul părintelui Ștefan Ionescu Cazacu s-a întors în pământul din care a fost zămislit. Au rămas însă vii brațele care L-au purtat pe Hristos, clipă de clipă, prin tranșeele morții. Să nu plângem.

Din sufletul lui și al celor căzuți atunci a ieșit și s-a împlinit „biruința deplină și visul nostru de veacuri”: unirea tuturor românilor. Să le rămânem veșnic recunoscători.