Preot Florin Bucescu: „L-am slujit pe Dumnezeu şi prin muzică“

Un articol de: Bogdan Cronţ - 21 Mai 2011

La cei 75 de ani împliniţi ieri, părintele conf. dr. Florin Bucescu spune că se simte "mai tânăr decât vârsta pe care o are, mai optimist şi mai bucuros". "Am primit de la Dumnezeu multe daruri, iar eu am L-am slujit nu numai ca diacon şi preot, ci şi prin muzică. Privind înapoi, mă bucur că am putut fi, şi eu, un pion mic şi că am putut ajuta, cu nepriceperea mea. Şi, vă spun sincer, dacă mă mai ţine Dumnezeu sănătos, am de gând să mai fac câte ceva", spune, optimist şi jovial, cum îl cunosc toţi cei care au bucuria să îi fie în preajmă, părintele profesor Florin Bucescu.

Preot conf. dr. Florin Bucescu a fost sărbătorit, ieri, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani, de numeroşi colegi, preoţi şi profesori, de prieteni şi de foşti sau actuali elevi, într-un program aniversar găzduit de Universitatea de Arte "George Enescu". Momentul omagial a debutat la ora 9:30, cu oficierea Sfintei Liturghii în Capela Universităţii, la care a participat şi Corul "Floralia" al specializării Muzică religioasă. La ora 12:00, în Sala "Symposion" a Universităţii, a fost lansat volumul aniversar "Folcloristul şi bizantinologul preot dr. Florin Bucescu - 75 de ani", eveniment la care au fost prezenţi rectorul Universităţii de Arte "George Enescu", prof. univ. dr. Viorel Munteanu, prof. univ. dr. Mihail Cozmei, prof. univ. dr. Laura Vasiliu, prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru, pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi etnomuzicologul Viorel Bârleanu. "Avem, astăzi, bucuria organizării acestui moment omagial deosebit, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 75 de ani de către profesorul, cercetătorul şi preotul Florin Bucescu. Părintele profesor este un om care a făcut lucruri însemnate pentru şcoala noastră, a înfiinţat discipline, cum este secţia de Muzică bizantină, a constituit domenii, a îndrumat multe generaţii de studenţi şi masteranzi, iar noi suntem, astăzi, aici, pentru a-l felicita şi a-i arăta recunoştinţa pentru toate lucrurile frumoase pe care ni le-a oferit. Ne bucurăm că a ajuns la o vârstă a împlinirilor şi îi dorim multă sănătate", a fost mesajul adresat părintelui profesor de către prof. univ. dr. Laura Vasiliu, decanul Universităţii de Arte din Iaşi. Pr. Bucescu a primit cea mai mare distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei După o viaţă întreagă în care, din cauza vicisitudinilor regimului comunist, nu a putut să-şi împlinească dorinţa de a fi hirotonit, se împlinesc mai bine de două decenii de când părintele Florin Bucescu trăieşte bucuria de a sluji la sfântul altar, "unde nu conteneşte să înmulţească această bucurie, cu o neobosită grijă pentru credincioşi", a spus pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, în mesajul de felicitare adresat părintelui profesor. "Sărbătorim, astăzi, una dintre cele mai mari personalităţi ale vieţii universitare în domeniul muzicologiei şi gestul acesta a fost încununat de faptul că părintele profesor Florin Bucescu a primit, în Sâmbăta Floriilor, din partea Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, cea mai mare distincţie pe care o poate primi un cleric din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Crucea Moldavă, simbol al recunoştinţei şi al binecuvântării, pentru stăruinţa din cei 60 de ani de slujire a muzicii bisericeşti. Înalt Preasfinţia Sa i-a transmis toată binecuvântarea la acest moment aniversar şi ne bucurăm să ne aflăm astăzi, aici, profesori, studenţi, prieteni, rude, dar şi colegi de altar, cu părintele Bucescu, căruia îi dorim multă sănătate şi putere pentru a-L sluji în continuare pe Dumnezeu, pentru că aceasta este cea mai mare dorinţă a părintelui profesor", a spus pr. Constantin Sturzu. "Mă bucur că am putut fi, şi eu, un pion mic şi că am putut ajuta" La cei 75 de ani împliniţi ieri, părintele pr. dr. Florin Bucescu spune că se simte "mai tânăr decât vârsta pe care o are, mai optimist şi mai bucuros". "Cred că mai bine ca astăzi nu m-am simţit niciodată. Dar, în primul rând, simt că Dumnezeu m-a binecuvântat, mi-a dat această lungă viaţă şi, mai ales, bucuria de a n-o trăi degeaba. Am primit de la Dumnezeu multe daruri, iar eu L-am slujit nu numai ca diacon şi preot, ci şi prin muzică. Iar această chemare a rodit şi, în aceşti douăzeci de ani, am adunat mulţi ucenici în Muzica religioasă, atât la Seminar, cât şi la Conservator, unde am înfiinţat secţia de Muzică religioasă. Privind înapoi, mă bucur că am putut fi, şi eu, un pion mic şi că am putut ajuta, cu nepriceperea mea, la progresul muzicii, la întărirea credinţei, a Bisericii şi a dragostei de neam şi ţară. Şi, vă spun sincer, dacă mă mai ţine Dumnezeu sănătos, am de gând să mai fac câte ceva", a spus, optimist şi jovial, cum îl cunosc toţi cei care au bucuria să îi fie în preajmă, părintele profesor Florin Bucescu. "Tata îmi spunea, într-un dor, să mă fac preot" Într-un interviu acordat, în urmă cu un an, "Ziarului Lumina", părintele conf. dr. Florin Bucescu spunea că se consideră "unul dintre acei oameni pentru care plinirea vremii nu a ţinut de nimic altceva, ci doar de voia lui Dumnezeu". "Aplecarea spre Teologie şi spre Sfânta Taină a Preoţiei este legată de tatăl meu, preotul Casian Bucescu, un mare iubitor al Bisericii şi al misiunii de preot. Profesor fiind în Iaşi, când mergeam în anii â80 acasă, la Suceviţa, tata îmi spunea, într-un dor, să mă fac preot: "N-or să trăiască ăştia cât stânca!", spunea despre comunişti… şi nu au trăit!", îşi amintea preotul Florin Bucescu. Au urmat anii de liceu la Rădăuţi şi drumul la Neamţ, unde a dat diferenţe la seminar, "examene peste examene", şi a primit diploma mult râvnită, pentru a putea merge la Institutul Teologic de la Bucureşti. În timpul studiilor doctorale, părintele a aflat că tatăl său fusese încarcerat de comunişti, iar viaţa a luat o turnură dramatică, culminând cu eliminarea din rândul doctoranzilor. Timp de aproape un an, a muncit pe un şantier din Gara de Nord, Bucureşti, după care a reuşit să se angajeze ca profesor la Iazlovăţ, unde preda toate disciplinele umaniste. După trei ani de învăţământ, părintele profesor s-a înscris la cursurile Conservatorului ieşean, după care a fost repartizat la Liceul "Costache Negruzzi", unde a fost 24 de ani profesor de muzică. După Revoluţie, a intrat profesor de Muzică la Facultatea de Teologie din Iaşi, iar în 1994 a fost titularizat, prin concurs, la Conservator, la catedra de Muzică psaltică şi bizantină. Părintele Bucescu spune că intrarea în corpul clerical reprezintă "cel mai mare dar al vieţii sale": "Am fost hirotonit diacon în 27 decembrie 1990, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi am urmat celei dintâi a mea chemări, chiar dacă la câţiva ani buni distanţă. Aveam 54 de ani în acel moment". După cinci ani de diaconie şi un an slujitor la Capela Seminarului Teologic "Vasile cel Mare", dar şi profesor de Muzică psaltică, părintele Bucescu a fost chemat să propovăduiască cuvântul Domnului la Biserica Talpalari.