Preoți din Fălticeni implicați în regenerarea forestieră

Un articol de: Silviu Dascălu - 21 Mai 2021

Luni, 17 mai, preoții din Protoieria Fălticeni, județul Suceava, au luat parte la o nouă acțiune de regenerare a supra­fețelor forestiere, plantând în zona bazinului Băişescu, pe raza comunei Ostra, puieți de rășinoase pentru împădurirea zonei, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Acțiunea s-a desfășurat datorită bunei colaborări dintre Sectorul agro-forestier al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, din partea căruia a fost prezent pr. Arsenie Rus - inspector silvic, și Ocolul Silvic „Silva Bucovina”, reprezentat de către ing. Gheorghe Negură.

La această activitate au participat 30 de preoţi, care au plantat 1.000 de puieţi de molid și brad pe o suprafață de teren lipsit sau ocupat parțial de vegetație forestieră. Este pentru a doua oară când acest proiect i-a implicat pe slujitorii sfintelor altare de a ocroti și înfrumuseța natura pentru generațiile viitoare.

Părintele protoiereu Adrian Dulgheriu a mulțumit pe această cale Înalt­prea­­sfințitului Părinte Calinic, Arhi­episcopul Sucevei şi Rădăuţilor, pentru susținere, încurajare, dar mai ales binecuvântarea arhierească pentru a duce la bun sfârșit această acțiune alături de preoții din Protopopiatul Fălticeni: „Ne dorim ca această frumoasă colaborare să continue prin organizarea unor astfel de activități prin care dorim să fim luați ca exemplu de toți cei care iubesc natura”.