Preoţii capelani din Episcopia Dunării de Jos s-au întrunit la Centrul Eparhial
Joi, 09 aprilie, în sala „Episcop Chesarie Păunescu“ de la Centrul Eparhial Galaţi, a avut loc întrunirea trimestrială a preoţilor capelani din unităţile militare şi de la instituţiile de protecţie socio-medicală, aflate pe teritoriul Episcopiei Dunării de Jos. În cadrul acestei întruniri s-au dezbătut aspectele pastorale, misionare, social-filantropice şi administrative legate de activitatea din primul trimestru al anului 2009. În cuvântul adresat către preoţii capelani, PS Episcop Casian a arătat importanţa slujirii în spitale, aziluri, armată şi penitenciare, acolo unde oamenii întâmpină greutăţi peste care simt că nu pot trece de unii singuri şi, astfel, apelează la ajutorul Bisericii şi al slujitorilor ei ca la unii ce Îl aduc pe Dumnezeu în sufletul omului şi pe om înaintea lui Dumnezeu. Totodată, ierarhul locului a îndemnat pe pr. capelani să pregătească cum se cuvine sărbătoarea pascală printr-o intensificare a activităţii lor slujitoare, implicându-se prin programe liturgice şi social-misionare menite să vină în sprijinul persoanelor asistate, mai ales al celor care nu sunt vizitate sau fără de ajutor.