Preoţii de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor au un nou coordonator

Un articol de: Ioan Bușagă - 10 Noiembrie 2016

Din data de 1 noiembrie 2016, noul coordonator al preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor este pr. Eugen Bucur. „Atribuțiile preotului de caritate sunt multiple şi acoperă o paletă amplă de activităţi, precum: a coordona și a controla întreaga activitate a preoților de caritate din spitale, centre de îngrijire și asistență, centre de plasament din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor; a efectua inspecții la unitățile de cult din cadrul instituțiilor sanitare și de caritate privind remedierea neajunsurilor constatate; a colabora cu reprezentanții instituțiilor medicale în cadrul cărora funcționează preoții de caritate și cu reprezentanții protopopiatelor. De asemenea, coordonatorul preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor propune măsuri și strategii în plan administrativ, misionar și pastoral pentru intensificarea activității preoților de caritate şi organizează Cercurile pastoral-misionare, seminarii și întâlniri pe teme alese”, a precizat pr. Eugen Bucur, noul coordonator al preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor.

Pr. Eugen Bucur a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor: coordonator al Aşezământului social „Patriarh Justinian Marina” al Asociaţiei Diaconia, care cuprinde Centrul de zi pentru copii şcolari şi Centrul de primire în regim de urgenţă a victimelor violenţei domestice, în perioada decembrie 2015 - noiembrie 2016, respectiv inspector asistenţă socială în cadrul Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în perioada 2009-2015.