Preoţii de caritate, în conferinţă
Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureştilor organizează astăzi, 7 iunie, sesiunea a XIV-a a Cercului pastoral "Comunicare şi comuniune" al preoţilor de caritate din spitalele din Bucureşti, cu tema "Sfinţii Doctori fără de arginţi şi mucenici-mărturisitorii Sfintei Treimi". Părintele coordonator Horia Nicolae Prioteasa ne-a declarat: "Lucrările sesiunii vor începe prin săvârşirea Sfintei Liturghii la biserica Parohiei Cărămidarii de Jos şi vor fi prezidate de către părintele prof. univ. dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti. Părintele Mihai Burlacu, de la Spitalul "Sfânta Maria" din Bucureşti, va susţine un referat pe marginea temei anunţate. La finalul susţinerii referatului, vor avea loc discuţii asupra temei".