Preoţii de cimitire au dezbătut filantropia în vremea postului
Preoţii din cimitirele de stat din Bucureşti s-au întrunit ieri în cadrul celei de-a V-a sesiuni a Cercului pastoral "Rugăciune şi Frăţietate". Tema dezbătută a fost activitatea pastorală şi social-filantropică în timpul Postului Mare, iar pe marginea acestui subiect, pr. Gheorghe Dilirici, de la Cimitirul "Tudor Vladimirescu", a precizat că persoanele filantrope, precum şi activitatea social-filantropică a Bisericii sunt continuarea lucrării filantropice, vindecătoare, sfinţitoare şi mântuitoare a Domnului Iisus Hristos şi, astfel, filantropia socială nu trebuie despărţită de liturghia eclesială, întrucât "rugăciunea este izvor de iubire smerită şi jertfelnică". "Filantropia socială a Bisericii este în primul rând o filantropie pastorală, adică ea are în vedere îndumnezeirea omului pe calea mântuirii. Lucrarea social-filantropică are ca izvor de inspiraţie viaţa parohiilor şi viaţa monahală, deoarece scopul ei este cultivarea comuniunii frăţeşti în Biserică şi societate, nu doar rezolvarea unor nevoi materiale imediate. Cooperarea Bisericii cu diferite asociaţii, fundaţii şi organizaţii umanitare este benefică dacă Biserica nu-şi pierde identitatea şi vocaţia ei pastorală şi sfinţitoare, întrucât ea priveşte sănătatea ca dar al lui Dumnezeu şi viaţa omului pe pământ, ca timp pentru viaţa cerească veşnică. Perioada de pregătire pentru sfânta şi marea sărbătoare a Învierii Domnului este un timp de pocăinţă, iar pocăinţa aceasta este susţinută de post şi milostenie, aceasta din urmă fiind un exerciţiu al vieţii trăite nu doar pentru sine, ci trăită împreună cu alţii şi pentru alţii", a arătat pr. referenţiar Gheorghe Dilirici. De asemenea, s-a mai accentuat faptul că intensificarea activităţii pastorale şi social-filantropice face credinţa să fie lucrătoare prin iubire, iar fiecare persoană aflată în suferinţă şi nevoi reprezintă o poartă spre Împărăţia lui Dumnezeu.
Întâlnirea preoţilor de cimitire a avut loc în paraclisul Centrului de zi pentru copii "Sfânta Muceniţă Sofia" al Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar lucrările sesiunii au fost prezidate de pr. Costinel Gheorghe Ailioaie, consilier al Sectorului Cimitire şi monumente funerare, Eugen Bucur, inspector în cadrul Sectorului Social-filantropic şi misionar, şi pr. Petre Moise, coordonatorul preoţilor de cimitire. După dezbateri, au fost discutate şi probleme de ordin administrativ cu care preoţii de cimitire se confruntă. (Ioan Buşagă)