Preoţii de spitale şi cimitire s-au întâlnit din nou
Cea de-a cincea conferinţă comună a preoţilor de spitale şi a celor de cimitire se desfăşoară astăzi în Sala Conventus a Palatului Patriarhiei, sub preşedinţia Preasfinţitului Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Conferinţa este precedată de Sfânta Liturghie, care se oficiază începând cu ora 8:00, la Biserica "Sfântul Ioan"-Piaţă şi are tema "Misionari ai bunătăţii în mijlocul suferinţei". "Vor fi susţinute trei referate. Apoi, vor urma discuţii pe marginea temei anunţate şi vom împărtăşi experienţa acumulată de-a lungul timpului. Toţi suntem misionari ai bunătăţii în mijlocul suferinţei care există atât în spitale, cât şi în cimitire, şi această suferinţă trebuie să fie ameliorată", a declarat pentru Radio TRINITAS părintele Marian Pintică, coordonatorul preoţilor de spitale. (Gh.C. Popa)