Preoţii din Arhiepiscopia Alba Iuliei, implicaţi în dezvoltarea de proiecte sociale
La Târgu Mureş a avut loc ieri, 10 noiembrie, ultima conferinţă preoţească din sesiunea de toamnă. Lucrările conferinţei cu tema "Morala liturgică" au fost prezidate de către Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.
La această întâlnire au participat toţi preoţii din protopopiatele judeţului Mureş. În cadrul lucrărilor conferinţei au fost apreciaţi preoţii din judeţul Mureş care participă la proiectul "Implicarea clerului şi a comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Alba Iulia". La final, aceştia au primit diplome, fiind îndemnaţi să sporească implicarea comunităţilor parohiale în soluţionarea nevoilor din parohii. Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, prin Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, derulează în prezent proiectul "Implicarea clerului şi a comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Alba Iulia". Acest proiect a debutat pe 1 ianuarie 2011 şi se va finaliza la sfârşitul anului 2012. În primul an de activitate, Arhiepiscopia Alba Iulia a selectat 80 de persoane din judeţul Alba şi 80 de persoane din judeţul Mureş, din rândul preoţilor şi al persoanelor implicate în viaţa pastorală şi socială a Bisericii. Aceştia au participat la cursuri de formare profesională în urma cărora au obţinut diplome de calificare acreditate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, precum şi diploma acordată de Consiliul Naţional al Calificărilor şi al Formărilor Profesionale a Adulţilor. În calendarul celui de-al doilea an de desfăşurare a proiectului, aceste persoane se vor implica în scrierea de proiecte, precum şi în soluţionarea nevoilor existente în comunităţile parohiale din care fac parte. (Liviu Stanciu)