Preoţii din Ploieşti l-au colindat pe Patriarhul României

Data: 19 Decembrie 2011

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost colindat astăzi, de către Corul de preoţi "Doxologia" al Protoieriei Ploieşti.

Cei 25 de membri au interpretat mai multe colinde tradiţionale, după care au fost felicitaţi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: "Este frumos ca preoţii să fie şi colindători, nu numai misionari cu icoana şi Boboteaza. Deci, în primul rând sunt colindători şi apoi păstori care vestesc Naşterea Domnului cu icoana din casă în casă. Este bine ca această zonă a ţării care este frumoasă prin natură să fie şi mai frumoasă prin cultură. Mă gândesc la zona Prahovei care are tradiţii foarte frumoase şi care poate deveni un fel de "Bucovină" a Ţării Româneşti, dacă se insistă mai mult pe păstrarea folclorului, pe reînvierea unor tradiţii de inspiraţie creştină care au fost diminuate sau uitate în timpul regimului comunist".