Preoții din Protopopiatul Cluj 1 au donat sânge în scop umanitar

Un articol de: Pr. Cristian Marius Focșanu - 16 Ianuarie 2025

Preoții din cadrul Protopopiatului Cluj 1, mobilizați și coordonați de părintele protopop Dan Hognogi, au donat sânge la Centrul Regional de Transfuzie Cluj, marţi, 14 ianuarie, în cadrul unei acțiuni de solidaritate umană cu părintele Casian Ioana, starețul Mănăstirii Râșca Transilvană, judeţul Cluj, care este internat pe secția de ATI a Clinicii Medicală III.

Personalul specializat din cadrul Centrului Regional de Transfuzie Cluj este familiarizat cu aceste acțiuni ale preoților ortodocși, mulți dintre aceștia donând constant sânge în scop umanitar. Lipsa donatorilor de sânge înseamnă amânarea unor intervenții chirurgicale și agravarea unor probleme de sănătate, ceea ce poate duce până la pierderea de vieți omenești. O statistică la nivel național relevă faptul că doar patru din 10 români donează sânge cel puțin o dată pe an.

În contextul crizei de sânge, se continuă programul intitulat „Donează sânge, salvează vieți!” Anual, în România sub 2% din populație donează sânge, reprezentând o cincime din media celorlalte state din Uniunea Europeană. Prin campaniile de donare de sânge organizate începând cu anul 2013, Patriarhia Română este instituția care a încurajat cel mai mult creșterea numărului donatorilor de sânge.
În urma acţiunii de donare de sânge, preoții au primit tichete de masă, pe care le vor dona. Prin gestul lor, preoții doresc să atragă atenția asupra nevoii urgente de sânge în unitățile spitalicești din România, nu doar din Cluj-Napoca, și astfel, prin puterea exemplului, să sensibilizeze opinia publică asupra acestui aspect.

„Mulțumirea pe care o aducem Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru jertfa supremă, prin vărsarea Dumnezeiescului Său Sânge, este ca și noi să facem jertfe pentru cei aflați în suferință și care au nevoie de sânge. Inten­ționăm ca și pe viitor să organizăm, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, astfel de campanii de donare de sânge la nivel de protopopiat. Îndemnul de a dona se adresează nu doar preoților, ci și credincioșilor buni din parohiile pe care le păstoresc, cu conștiința că prin jertfa fiecăruia putem salva o viață”, a subliniat părintele protopop Dan Hognogi.