Preoţii militari din cadrul MAI s-au întrunit la Suceava
La sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) - Bucovina din Suceava a avut loc întrunirea metodică şi de specialitate a preoţilor militari din structurile Ministerului Afacerilor Interne. S-a discutat despre realizările celor 18 preoţi militari din Patriarhia Română în perioada 2012-2013 pe plan misionar-pastoral. Prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, de la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, a prezentat cartea „30 de zile în «Siberia»: căutând în arhivele bucovinene“, dar şi tema „Din istoria Bucovinei“. De asemenea, prof. dr. Vasile Demciuc, de la Facultatea de Istorie a aceleiaşi universităţi, a expus referatul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, reprezentanţi în pictura pe frescă din Bucovina“. „Binecuvântarea întrunirii metodice a preoţilor militari a fost oferită de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a participat la deschiderea lucrărilor. În continuare, Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava, şi-a exprimat bucuria pentru că întrunirea preoţilor militari are loc în oraşul ocrotit de Sfântul Ioan cel Nou. De asemenea, PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a concluzionat discuţiile purtate, fiind impresionat de realizările preoţilor militari din ţară“, a spus părintele Ovidiu Iacob, preot militar în cadrul Bisericii „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş“ din Suceava. În partea a doua a zilei, preoţii au vizitat mănăstirile din Bucovina. (C. Ciofu)