Preoţii ortodocşi români nu sunt privilegiaţi
În articolul Preoţii, scutiţi din raţiuni electorale, apărut în cotidianul Jurnalul Naţional din ziua de 12 februarie 2010, sub semnătura domnului Daniel Ionaşcu, se afirmă că «preoţii...nu plătesc contribuţii la bugetul asigurărilor sociale şi au prin această lege reglementări speciale». Pentru corecta informare a opinei publice precizăm următoarele:
În timpul regimului comunist din România, prin decretul 718/ 1956, toate cultele religioase din ţara noastră au fost excluse din sistemul public de pensii şi obligate să-şi înfiinţeze propriile Case de pensii şi ajutoare. După anul 1990, prin Legea nr. 52/ 1993 privind integrarea sistemului de asigurări sociale al personalului Bisericii Ortodoxe Române în sistemul asigurărilor sociale de stat, patrimoniul Casei de pensii şi ajutoare a Patriarhiei Române a fost preluat de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Exemplul Bisericii Ortodoxe Române a fost apoi urmat de unele culte religioase recunoscute din România (Biserica Armeană, Biserica Greco-Catolică, Cultul mozaic şi Cultul musulman), altele având şi în prezent sisteme proprii de pensii. În concluzie, din anul 1993 clericii ortodocşi români îşi plătesc contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de stat ca toate celelalte categorii socio-profesionale din România, integrate în sistemul public de pensii şi nu beneficiază de privilegii sau un regim special, aşa cum în mod tendenţios şi nedocumentat lasă să se înţeleagă autorul articolului.