Preoţii români din America, în conferinţe

Un articol de: Ioan Bușagă - 03 Mai 2012

În această perioadă, protopopiatele din SUA şi Canada organizează conferinţele pastoral-misionare. De curând a avut loc conferinţa pastorală a preoţilor din parohiile ortodoxe româneşti din estul SUA. O conferinţă pastoral-misionară organizată de protopopiatul din centrul Statelor Unite ale Americii va avea loc mâine, 5 mai, la Catedrala ortodoxă română "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Chicago (foto).

Întâlnirea preoţească a avut loc la sfârşitul lunii aprilie, la Mănăstirea "Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou" din Middletown, New York, întâlnire la care au participat şi cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Nicolae şi Preasfinţitul Episcop-vicar Ioan Casian de Vicina. Între alte probleme pastoral-misionare şi administrative ale parohiilor, s-a discutat despre publicarea unor broşuri şi pliante cu Sfintele Taine a Botezului, Spovedaniei şi Cununiei. Alcătuite de Comisia de Educaţie a Adulţilor, sub îndrumarea Preasfinţitului Ioan Casian de Vicina, aceste broşuri şi pliante au un rol catehetic, pentru pregătirea credincioşilor spre primirea acestor Sfinte Taine, cât şi un rol misionar pentru cei eterodocşi. De asemenea, s-a prezentat şi stadiul Liturghierului bilingv pentru credincioşii ortodocşi din diaspora. În a doua parte a întâlnirii, preotul Nicolai Buga, de la Parohia "Sfânta Treime" din Philadelphia, a reliefat semnificaţiile teologice şi implicaţiile practice ale Tainei Sfântului Maslu, iar după discuţiile pe marginea temei s-a avut în vedere finalizarea, până la Congresul bianual, a monografiei arhiepiscopiei şi s-a evaluat stadiul dialogului cu Episcopia ortodoxă română din America, exprimându-se speranţa că la Congresul arhiepiscopiei de la sfârşitul lunii iunie de la Montreal va exista un raport exact privind acest dialog. Următoarele conferinţe pastoral-misionare vor fi organizate de protopopiatul din centrul Statelor Unite ale Americii, mâine, 5 mai, la Catedrala ortodoxă română "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Chicago; de Protopopiatul de Est al Canadei, în zilele de 11 şi 12 mai, la Parohia "Sfântul Dumitru" din Toronto şi de către Protopopiatul de Vest al Canadei, în zilele de 25 şi 26 mai, la Parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Edmonton.