Preoţii şi medicii, misionari ai sănătăţii
Biserica Ortodoxă i-a pomenit în ultima zi a lunii trecute, 31 ianuarie, pe Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan. Cu această ocazie, la Capela Spitalului de Urgenţă pentru Copii din Galaţi s-a sărbătorit hramul.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în capela construită în curtea spitalului de către un sobor de preoţi de caritate, condus de pr. Eugen Buruiană, protoiereu de Galaţi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, a cadrelor medicale ale spitalului şi a copiilor pacienţi, însoţiţi de părinţii lor. La momentul liturgic cuvenit, o parte dintre copiii internaţi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine. În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a arătat că prin rugăciune şi slujire medicală, preoţii şi medicii devin misionari ai sănătăţii: „Una din dimensiunile esenţiale ale slujirii într-un spital ca acesta este misiunea pentru sănătate. În Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii din Galaţi, devenit şi clinică universitară, se unesc într-un tot organic corpul medical de elită şi un grup de tineri medici rezidenţi, care învaţă cea mai gingaşă parte a medicinei: dragostea şi pasiunea pe care o are o mamă pentru copilul său. De asemenea, prin rugăciunea din capela spitalului redescoperim vocaţia de a iubi copiii altora mai mult ca pe propriii copii. Prin aceasta învăţăm să fim misionari ai sănătăţii, mai ales pentru tineri şi copii a căror boală este un semn al suferinţei comune, precum şi sănătatea este un semn şi un dar al bucuriei comune!“
În continuare, chiriarhul Dunării de Jos, în prezenţa cadrelor medicale, a reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene şi a copiilor internaţi aici, a săvârşit o slujbă de mulţumire şi Parastasul pentru toţi ostenitorii Spitalului de Copii din Galaţi trecuţi la Domnul.
După slujirea liturgică, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, însoţit de preoţii slujitori şi cadrele medicale, a vizitat saloanele unde sunt internaţi cei mici, încurajându-i în suferinţă şi oferindu-le daruri.
Piatra de temelie pentru noul lăcaş din incinta spitalului a fost aşezată de chiriarhul Dunării de Jos la 3 octombrie 2011, pentru ca, la data de 28 noiembrie 2012, în cadrul manifestărilor pastoral-misionare prilejuite de sărbătorirea la Galaţi a Sfântului Apostol Andrei, IPS Dionisie, Mitropolit de Corint, şi IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, să săvârşească slujba de binecuvântare pentru începerea slujirii în noua capelă a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan“ din Galaţi. Capela spitalului mai are ocrotitori pe Sfinţii Patapie şi Luca al Crimeii.