„Preotul Dumitru Bălașa - Patriarhul de Drăgășani”
Sala „Iosif Episcopul” a Casei „Sfântul Ierarh Calinic” din cadrul Centrului eparhial din Râmnic a găzduit, la începutul acestei săptămâni, Memorialul „Preotul Dumitru Bălașa - Patriarhul de Drăgășani”. Manifestările au debutat prin slujba de pomenire a părintelui Dumitru Bălașa, fiind continuate cu evocarea personalității, a operei științifice și activității sale de cercetare, de către cei care l-au cunoscut și l-au sprijinit în proiectele desfășurate: preoți, profesori universitari, oameni de cultură.
În deschiderea tradiţionalului eveniment memorialistic dedicat părintelui Dumitru Bălaşa, găzduit în această săptămână, luni, 31 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a transmis cuvântul de binecuvântare intitulat „Părintele Dumitru Bălașa - mărturisitor al Mântuitorului Hristos în perioada ateismului roșu”. Mesajul a fost citit de către pr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului. „În contextul Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, personalitatea părintelui Dumitru Bălașa nu poate fi trecută cu vederea, fiind unul dintre preoții cei mai activi în plan misionar și cultural din Vâlcea, ca mărturisitor al Adevărului, în acea grea perioadă pentru Biserica noastră. Părintele Dumitru Bălașa, preot jertfelnic și patriot, a fost un apreciat folclorist și istoric, care și-a dedicat întreaga viață cercetării cu o răbdare impresionantă a etnogenezei poporului român și a strămoșilor noștri daci. A activat în cadrul Asociaţiei Slaviştilor din România, a fost secretar al Institutului de Istorie Naţională, filiala Oltenia; a activat de asemenea ca redactor la revistele «Foi literare», «Celula», «Mitropolia Olteniei» şi «Mitropolia Banatului». A publicat sute de studii, articole și numeroase cărți. A străbătut o serie de sate oltenești ca să cerceteze mentalitatea și obiceiurile locale. A crescut numeroși ucenici, preoți, istorici și cercetători care-l cinstesc așa cum se cuvine și care-i continuă munca de cercetare. Înainte de a fi cercetător, istoric și folclorist, părintele Dumitru Bălașa a fost preot, și lucrul acesta a fost prioritar în viața sfinției sale. El este un exemplu strălucit de preot misionar care trebuie urmat astăzi de către orice preot de parohie. A împletit în chip admirabil activitatea cărturărească cu cea misionar-pastorală, neuitând nici o clipă că este slujitor al lui Dumnezeu și al semenilor săi. Și-a jertfit întreaga viață pentru semenii săi, punându-și viața pe deplin în mâna lui Dumnezeu”, a subliniat IPS Varsanufie în cuvântul de deschidere.
Anul acesta, la cea de-a XIII-a ediţie a Memorialului „Preotul Dumitru Bălașa - Patriarhul de Drăgășani” au luat cuvântul: pr. prof. dr. Ştefan Reşceanu, prof. dr. Dinică Ciobotea, dr. Toma Rădulescu, pr. State Burluşi, precum şi alţi cercetători, istorici şi oameni de cultură din întreaga ţară.
Pr. Dumitru Bălaşa - scurtă biografie
Părintele Dumitru Bălaşa s-a născut în comuna vâlceană Guşoieni în ziua de 1 august a anului 1911, fiind al doilea vlăstar dintre cei şapte copii ai familiei Bălaşa. Provenind dintr-o veche familie preoţească, tatăl său, Matei Bălaşa, a urmat cursurile Seminarului de la Râmnic până în anul al treilea, dar, îmbolnăvindu-se de febră tifoidă, a trebuit să le întrerupă. De la mama sa, Ioana, a învăţat dragostea faţă de cele sfinte, ea dorindu-şi dintotdeauna ca măcar doi dintre fiii săi să devină slujitori ai Sfântului Altar. Mânat de dorinţa mamei, dar şi de ambiţiile sale de a cerceta şi de a sluji Biserica, tânărul Dumitru intră în anul 1923 la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. Aici va face pasiune pentru poezie şi literatură, dovedindu-se şi un bun gazetar bisericesc. Poeziile şi eseurile pe care le alcătuieşte îl fac în scurt timp colaborator fidel al unor reviste de prestigiu din Râmnicu Vâlcea, precum: „Curierul muncii”, „Naţionalul Vâlcii”, „Îndrumarea Vâlcii”, „Seminarium”, „Roza literară” etc.
După terminarea seminarului, în anul 1932, s-a căsătorit cu Ana, nepoata învăţătorului Preda Grecu din Suteştii de Vâlcea. Familia a devenit pentru viitorul părinte centrul echilibrului său şi baza viitoarelor cercetări. Rodul căsătoriei au fost cele două fiice ajunse mai târziu medici de renume în judeţul Vâlcea. La scurt timp după căsătorie, Dumitru Bălaşa a îmbrăcat haina de preoţie, fiind hirotonit pe seama unei parohii destul de modeste din apropierea comunei Suteşti. A urmat studiile universitare la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care le-a absolvit în 1936 cu calificativul „Magna cum laude”. La îndemnul marelui savant Nicolăescu Plopşor, părintele Bălaşa s-a stabilit în capitala Olteniei în 1939, fiind numit preot la Parohia „Sfântul Nicolae”-Ungureni. Pe lângă slujirea de la Sfântul Altar, părintele şi-a continuat studiul şi cercetarea, învăţând foarte bine limba slavonă şi reuşind să traducă numeroase inscripţii şi documente. Împreună cu mentorul său, N. Plopşor, părintele a pus bazele primei reviste istorice din Craiova: „Oltenia”. Aici se regăsesc numeroase manuscrise şi transcrieri traduse din slavonă de laboriosul preot şi istoric.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a îndeplinit misiunea de preot militar, fiind ridicat ulterior la gradul de colonel pentru faptele sale de vitejie. În rapoartele armatei, care se găsesc la Arhivele Statului din Piteşti, se află consemnat faptul că de multe ori părintele Bălaşa a sfidat ploaia de gloanţe şi obuze pentru a săvârşi Sfânta Liturghie sau pentru a le oferi ostaşilor căzuţi la datorie creştineasca înmormântare.
După instalarea regimului comunist, părintele Bălaşa a devenit foarte incomod. Era unul dintre preoţii cu cele mai consistente dosare din arhivele fostei Securităţi. A fost acuzat pe nedrept că unelteşte împotriva statului şi a primit pentru aceasta cinci ani de temniţă grea. În anul 1959, părintele a fost ridicat de la domiciliul său din Siteşti şi a fost deportat la Aiud, la Jilava, iar în cele din urmă la Piteşti. Aproape toate scrierile sale i-au fost confiscate şi puse sub sechestru. După eliberarea din 1964, a fost trimis la cea mai săracă parohie din Vâlcea, pe care a acceptat-o fără să se opună în vreun fel. În 1967 a fost rechemat la Craiova de Mitropolitul Firmilian pentru a revigora revista „Mitropolia Olteniei” şi pentru a sluji la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru”.
După moartea soţiei, părintele s-a retras la vechea sa locuinţă din Suteşti, unde a continuat să lucreze. A fost adesea vizitat de ierarhi şi cărturari de seamă, care au venit pentru a se documenta. În 1983 i-a fost confiscată întreaga bibliotecă, cu toate manuscrisele traduse din slavonă. Cu toate acestea, părintele a reuşit să o ia de la capăt şi să refacă încă o dată golul pe care îl lăsaseră tovarăşii comunişti. În 1990 i s-a propus să devină membru al Academiei Române, dar a refuzat, dorind să rămână aceeaşi persoană modestă. A trecut la cele veşnice la data de 24 decembrie 2001.