Preotul Gheorghe Popîrda de la Parohia „Sfânta Teodora de la Sihla” din Piatra Neamț s-a mutat la Domnul
Părintele Gheorghe Popîrda de la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” din municipiul Piatra Neamț a trecut la cele veșnice marți, 29 noiembrie 2022, după o îndelungată și grea boală.
Părintele Gheorghe Popîrda s-a născut la 27 martie 1960 din părinții Gheorghe și Ana Popîrda, în comuna Războieni din județul Neamț. A fost botezat în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Totoiești, comuna Tupilați, de către preotul Adiaconiței Gheorghe. Clericul a avut doi frați și o soră. A absolvit școala primară și gimnaziul între anii 1967-1975 la Totoiești. A urmat prima treaptă de liceu, la profilul real, în comuna Tupilați, între anii 1975-1977, iar în perioada 1977-1982 a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț. În 1990 este admis și urmează studiile universitare ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași. A obținut și definitivatul în învățământ, ca profesor de religie, în anul 2000, la Universitatea din București. În 1982 s-a cununat cu Elena Calău la Biserica din Totoiești, iar împreună au crescut doi copii: Gheorghiță-Andrei și Luiza-Iulia.
Pr. Gheorghe Popîrda a primit Taina Hirotoniei pe data de 30 ianuarie 1983, fiind hirotonit de către IPS Eftimie Luca la Mănăstirea Neamț. Între anii 1983-1989 a fost preot paroh la Parohia Volintirești, din comuna Alexandru Ioan Cuza, unde a restaurat biserica integral și a împrejmuit cu gard nou cimitirul parohial, iar din 1989 până în 1996 a slujit la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Cristești. Aici a renovat biserica și casa parohială, a construit un aghiasmatar, a aliniat și împrejmuit cimitirul parohiei. Între anii 1996-2000 a fost paroh la „Izvorul Tămăduirii” din satul Dragomirești, jud. Neamț. A renovat biserica parohiei la interior și exterior. A fost hirotesit iconom stavrofor de către IPS Părinte Arhiepiscop Calinic al Sucevei și Rădăuților, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, pe data de 18 septembrie 1999. În anul 2000, pe 7 august, a venit la Piatra Neamț, la parohia nou-înființată „Sfânta Teodora de la Sihla” din cartierul Dărmănești, unde a început lucrările de construire a noii biserici care în prezent este edificată în proporție de 80%, slujindu-se la demisol.
A avut o slujire rodnică de păstor duhovnicesc - 39 ani de preoție, împlinindu-și chemarea de vrednic slujitor al Sfântului Altar.
Dumnezeu să-l ierte și cu drepții să îl așeze!