Preotul Ioan Drăgoi a trecut la Domnul
Părintele Ioan Drăgoi s-a născut la 10 iulie 1926, în comuna românească Toracul Mare din Banatul sârbesc, din părinții Sima Drăgoi și Eva-Pupa, născută Zeicu. Copilăria și primele două clase primare le-a făcut în satul natal, cu bogate tradiții românești și creștinești. În 1935, familia părintelui s-a mutat în comuna Ciacova, tocmai pentru ca unicul lor fiu să poată crește și învăța în școlile românești. Aici, a urmat clasele primare, începând totodată să primească și cunoștințe de vioară. În 1937 urmează cursurile Liceului „Moise Nicoară” din Arad, pe care le finalizează în 1945, cu susținerea bacalaureatului.
Simțind chemarea spre preoție, se înscrie în 1945 la Academia de Teologie Ortodoxă, refugiată de la Oradea la Timișoara. Întrucât după 3 ani de studii academia s-a desființat în urma reformei învățământului, ultimul an de studii teologice și examenul de licența le-a terminat la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, în 1949. În toamna anului respectiv a fost încorporat în armată și repartizat la școala de ofițeri de rezervă de infanterie la Craiova. În 1951, familia sa a fost dusă cu domiciliul obligatoriu în localitatea Săliște, judeţul Sibiu. Până în 1956 a fost profesor la Școala Generală nr. 7 din comuna sibiană Roșia, dar și dirijorul corului mixt al parohiei. În 1953 se căsătorește cu Teodora-Maria, fiica preotului satului, aceasta fiind asistentă de ocrotire. În 1955 se naște primul lor copil, Mihai, iar în 1959 cel de-al doilea, Florin. În 1956, se reîntoarce cu familia în Banat, fiind totodată numit diacon de către Mitropolitul Vasile Lăzărescu la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Pentru această misiune preoțească, părintele Drăgoi s-a pregătit suplimentar, urmând timp de 3 ani (1953-1956) cursurile Școlii populare de arte, secția canto și cor. După aproape 20 de ani de diaconie la catedrală, este hirotonit preot (1974), iar mai apoi hirotesit protopop onorific de către Mitropolitul Nicolae Corneanu. Între 1974 și 1982 a fost preot paroh în Parohia Timișoara Viile Fabric, iar din 1983 și până în 2001, când s-a pensionat, la Parohia Timișoara Elisabetin.
Slujba de Înmormântare a avut loc sâmbătă, 2 iulie, la cimitirul din strada Cosminului, al Parohiei Timișoara Elisabetin. Din sobor au făcut parte preoți de la parohiile Iosefin, Elisabetin și Timișoara „Sfântul Ștefan”. Necrologul a fost rostit de pr. Ionel Popescu, vicar eparhial, care a transmis familiei și mesajul de condoleanțe al IPS Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.