Preotul Ioan Pascal, înmormântat la Valea Adâncă

Un articol de: Constantin Ciofu - 06 Aprilie 2015

În Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Parohia Valea Adâncă, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi, a fost oficiată duminică, 5 aprilie 2015, slujba Înmormântării părintelui Ioan Pascal, care a păstorit această comunitate vreme de aproape un deceniu.

Părintele Ioan Pascal, fost paroh la Valea Adâncă, a fost condus în urmă cu două zile pe ultimul drum. Pentru odihna sufletului părintelui Ioan s-a rugat un sobor de preoţi, familia îndurerată, dar şi enoriaşii pe care preacucernicia Sa i-a povăţuit pe calea mântuirii. Cuvântul de îmbărbătare al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost transmis de părintele Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. „Înainte de pensionare, părintele Ioan a slujit în Parohia Valea Adâncă. De aceea, părintele a ţinut să fie prohodit în biserica unde a săvârşit sfintele slujbe până în anul 2011. Au participat zece preoţi, colegi ai părintelui şi slujitori ai sfintelor altare din oraşul Iaşi. De asemenea, la slujbă au asistat foarte mulţi credincioşi, care au încurajat familia îndoliată. Într-adevăr, a fost durere mare pentru membrii familiei, părintele Ioan având cinci copii, dintre care trei căsătoriţi“, a relatat pr. protopop Toma Gradinaciuc, care a menţionat că sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Ioan a fost înhumat în cimitirul Parohiei Valea Adâncă.

O viaţă plină de încercări

Părintele Ioan Pascal s-a născut pe 12 ianuarie 1949 în comuna Sireţel, judeţul Iaşi, fiind fiul unei familii modeste de agricultori, creştini ortodocşi, Vasile şi Floarea. După ce a urmat şcoala primară şi cea gimnazială, s-a înscris la Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamţ. S-a retras după doi ani, din cauza trecerii la cele veşnice a mamei sale. De la vârsta de 16 ani, şi-a întreţinut familia, compusă din tată şi sora de numai opt ani. După şase ani, pe când avea 22 de ani, a murit şi tatăl. S-a reînscris la seminarul de la Neamţ, astfel că în anul 1978, fiind student la Teologie, s-a casătorit cu domnişoara Viorica Arsene din comună natală. A fost hirotonit preot pe seama Parohiei Zbereni din comuna Cotnari, judeţul Iaşi, unde a slujit timp de cinci ani. În anul 1984, s-a transferat în Parohia Sârca, care mai avea filiile Bălţaţi şi Mădârjeşti. Din cauza stării precare de sănătate, a fost numit în 1998 preot de caritate la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ din Iaşi. Întrucât problemele de sănătate s-au amplificat, în anul 2003 a fost transferat în Parohia Valea Adâncă - Miroslava, judeţul Iaşi, iar în anul 2011 s-a pensionat pe caz de boală. Pe 2 aprilie 2015 s-a mutat la Domnul, după o grea suferinţă.