Preotul Ionuţ Rusu, condus pe ultimul drum
Înaltpreasfinţitul Ioachim, împreună cu Preasfinţitul Macarie, înconjuraţi de un sobor numeros de preoţi, au oficiat joi, 4 octombrie 2018, slujba Înmormântării preotului Ionuţ Rusu din Parohia Răţeni. Trupul neînsufleţit a fost înhumat în cimitirul din satul Valea Arinilor.
Parohul Parohiei Răţeni, Protopopiatul Moineşti, preotul Ionuţ Rusu, a fost înmormântat joi, 4 octombrie 2018. Slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Ioachim Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, împreună cu Preasfinţitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, alături de un sobor de preoţi. Înmormântarea a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârşită de PS Macarie în Biserica „Sfântul Dimitrie” din Parohia Răţeni. Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, lângă sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui s-a rugat preoteasa Anca Monalisa, însărcinată în luna a noua, fiul părintelui în vârstă de şapte ani, mama Maria, dar şi rudele şi prietenii preotului mutat prea devreme din această lume.
Preasfinţitul Episcop Macarie a transmis gândul de compasiune şi de întărire, manifestându-şi dorinţa de a sprijini atât material, cât şi spiritual familia părintelui. În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Ioachim a remarcat că părintele Ionuţ „s-a rupt din sânul familiei şi a lăsat o familie îndurerată, s-a rupt din comuniunea preoţilor, a colegilor şi a prietenilor”. După ce ierarhii şi slujitorii sfintelor altare şi-au luat rămas-bun de la părintele Ionuţ, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost purtat de preoţi în jurul bisericii, apoi cortegiul funerar s-a îndreptat către cimitirul din satul Valea Arinilor, satul natal al părintelui, unde acesta îşi va avea somnul de veci.