Preotul Jan Rîcu a trecut la Domnul
Preotul Jan Rîcu, din parohia mehedinţenă Cioroboreni, a trecut luni, 22 februarie, la cele veşnice. Marţi, 23 februarie, trupul neînsuflețit al părintelui a fost adus de la Drobeta-Turnu Severin la casa natală din comuna Cioroboreni, unde a fost așteptat de un sobor de 12 preoți colegi, împreună cu protopopul locului, pr. Constantin Brumar. De la casa natală trupul neînsuflețit a fost adus la biserica din satul Cioroboreni în data de 24 februarie. Slujba de Prohodire a avut loc joi, 25 februarie, la biserica din localitate. Din partea Centrului eparhial al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a fost delegat să participe pr. consilier Claudiu Constantin Crăciun.
Pr. Jan Rîcu s-a născut la data de 1 august 1955 în localitatea Vânjuleț, județul Mehedinți. Școala generală a absolvit-o în satul natal Cioroboreni, după care a urmat cursurile Liceului de Cultură Generală din Vânju Mare. În anul 1975 a fost admis la Facultatea de Teologie din Sibiu, pe care a absolvit-o în anul 1979, obținând titlul de licențiat în teologie. În anul 1980 a fost hirotonit preot pe seama bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Burila Mare, unde a slujit 15 ani până în anul 1995, când s-a transferat la Parohia Cioroboreni, unde a slujit până a trecut la Domnul. Dumnezeu să-l ierte și să îl odihnească în pace!