Preotul Petru Moga, invitatul ASCOR Cluj
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR),
filiala Cluj-Napoca, a organizat pe 31 martie o nouă seară duhovnicească, la care a participat ca invitat preotul Petru Moga din Parohia "Sfântul Nicolae" din Câmpina. Tema abordată a fost "Biserica, "Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi eu" (Matei, 18, 20)". Conferinţa a avut loc în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, după slujba Vecerniei. Duhovnicul studenţilor clujeni, pr. Ciprian Negreanu, a menţionat că părintele Petru Moga "este un bun administrator, un bun organizator al parohiei sale, a reuşit să facă multe şi m-am gândit că ar fi interesant să cunoaştem şi activitatea unui preot de mir, care nu s-a limitat numai la a face rânduielile, slujbele, să spovedească sau să împărtăşească oamenii, ci face mult mai mult pentru membrii comunităţii parohiale, ajutându-i din toate punctele de vedere". (C.N.)