Preotul Ştefan Zaharescu – o viaţă petrecută în slujirea lui Hristos

Un articol de: Ziarul Lumina - 16 Iulie 2018

Am primit cu întristare vestea trecerii la Domnul a părintelui Ștefan Zaharescu, în dimineața zilei de vineri, 13 iulie 2018, după o îndelungată suferință.

Născut la 12 iunie 1975 în București, părintele Ștefan a absolvit Liceul „Hermann Oberth” din Capitală, înscriindu-se ulterior la Facultatea de Inginerie Economică din cadrul Uni­versi­tății Politehnica. În această perioadă a fost membru al Aso­ciației Studenților Creștini Ortodocși, îndeplinind și funcția de vicepreședinte. De asemenea, a fost și secretar regional al Asociației Tinerilor Ortodocși din Balcani. În anul 1999, după absolvirea Facultății de Inginerie Economică, s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”. Peste un an a primit o bursă de studii în Grecia, la Universitatea Aristotel din Tesalonic, unde a absolvit studiile, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, în anul 2006. După urmarea cursurilor de master între anii 2007 și 2011, tot la Tesalonic, părintele Ștefan Zaharescu și-a definitivat studiile, urmând, între anii 2012 și 2014, un masterat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba-Iulia, pe specializarea „Teologie Comparată”.

Hirotonit ca diacon în anul 2003, în biserica Parohiei „Sfântul Nicolae”-Ghika din București, a primit binecuvântarea de a sluji în cadrul Mitropoliei de Neapoli și Stavroupoli din Grecia, fiind numit la Biserica „Sfinții Teodori” din Tesalonic, iar începând cu anul 2006, după hirotonia sa întru preot, și-a continuat activitatea aici, timp de încă trei ani, până în 2009. Între anii 2009 și 2012 s-a transferat la Mitropolia de Zihni și Nevrokopi, fiind numit preot paroh în satul Tholos.

Începând cu anul 2012, a revenit în țară, fiind numit pe seama Parohiei Tăuni, Arhiepiscopia Alba-Iuliei, slujind în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din această localitate și intensificând activitățile misionare.

Ca parte a slujirii sale misionare a realizat o nouă traducere a lucrării Războiul nevăzut a Sfântului Nicodim Aghioritul, însoțită de note și comentarii, pe care a publicat-o la Editura Reîntregirea din Alba-Iulia, în anul 2016.

Începând cu anul 2017, a primit înfierea în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, fiind numit pe seama Centrului de asistență și îngrijire nr. 2 din Capitală.

Suntem alături de familia îndoliată a părintelui Ștefan Zaharescu și ne rugăm ca Dumnezeu să primească sufletul său în rândul drepților!

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

 Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a părintelui Ștefan Zaharescu, oficiată în Capela „Sfântul Vasile cel Mare” a Centrului de îngrijire și asistență nr. 1, Protoieria Sector 4 Capitală, duminică, 15 iulie 2018.