Presa europeană, preocupată de riscul dezmembrării Belgiei

Data: 15 Iunie 2010

Presa europeană şi-a exprimat îngrijorarea faţă de riscul dezmembrării Belgiei, după scorul electoral foarte bun obţinut de naţionaliştii flamanzi în alegerile parlamentare din 13 iunie, informează AFP.

Referitor la acest subiect, cotidianul spaniol "El Pais" afirmă că "Belgia este bolnavul Europei, aflat într-o eternă convalescenţă", în timp ce "El Mundo" consideră că victoria separatiştilor "dă dureri de cap întregii Europe". "Destinul Belgiei stă acum în mâinile lui Elio Di Rupo, preşedinte al socialiştilor belgieni şi un simbol al sudului sărac în căutare de revanşă", notează şi cotidianul italian "Il Giornale". "Elio Di Rupo nu este deloc dispus să facă compromisuri, dar de data aceasta este constrâns să dialogheze cu furia secesionistă flamandă a lui Bart De Wever (preşedintele naţionaliştilor flamanzi - n.r.). Acesta este omul care va trebui să dea o viziune comună şi un viitor sudului şi nordului Belgiei. Nordul bogat, care visează la secesiune, şi sudul sărac, care se agaţă de subvenţii şi de statul social", conchide "Il Giornale". În Franţa, "Le Figaro" afirmă că "victoria separatiştilor flamanzi fragilizează Belgia" şi că "viitorul regatului depinde de ceea ce va face învingătorul cu succesul obţinut la urne", în timp ce presa belgiană vorbeşte despre faptul că triumful naţionaliştilor flamanzi este un apel la schimbare. "Le Soir" scrie că Bart De Wever (preşedintele N-VA, separatist) şi Elio Di Rupo (Partidul Socialist Francofon) "au soarta Belgiei în mâna lor". "Cu aproape 50% a electoratului flamand care se declară în mod deschis separatist, este, de acum înainte, evident că datele s-au schimbat în profunzime. Căutarea unei noi coaliţii guvernamentale va fi anevoioasă. Negocierile vor putea dura luni de zile, în timp ce Belgia preia în iulie Preşedinţia semestrială a UE şi trebuie să înfrunte o criză economică", notează şi cotidianul belgian "L'Echo".