Preşcolarii din Craiova şi-au expus desenele la biserică

Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 08 Iunie 2011

Preşcolarii de la Grădiniţa Nr. 32 (educatoarele Nela Stancu şi Livia Neaţu) şi Grădiniţa Nr. 17 (educatoarea Ramona Jianu) din Craiova au organizat, în Duminica a VII-a după Sfintele Paşti (5 iunie), o expoziţie de desene la Biserica "Sfântul Nicolae Brânduşa" din Craiova. Vernisajul a fost precedat de Sfânta Liturghie şi a cuprins desene în creion şi acuarelă dedicate Zilei Internaţionale a Copilului.