Președinta Maia Sandu a vizitat Centrul eparhial din Cahul
Președinta Republicii Moldova, Excelența Sa Maia Sandu, a efectuat vineri, 15 martie, o vizită la Centrul eparhial din Cahul, al Episcopiei Basarabiei de Sud, însoțită de Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, informează Biroul de presă al eparhiei.
În cadrul întâlnirii, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a împărtășit oaspeților aspecte esențiale din activitatea eparhiei și a subliniat importanța Bisericii Ortodoxe Române în contextul stabilității și coeziunii sociale din Republica Moldova. Discuțiile au acoperit diverse subiecte legate de rolul Bisericii în viața comunității și în promovarea valorilor spirituale și sociale.
La finalul întrevederii, în semn de prețuire și recunoștință pentru vizită, Preasfinția Sa i-a dăruit președintei Maia Sandu o icoană cu chipul Maicii Domnului, simbol al ocrotirii și al unității tuturor creștinilor. Acest gest reflectă și prețuirea comunității credincioșilor din eparhia sudică a Mitropoliei Basarabiei față de conducerea țării.
Această întâlnire a reprezentat nu doar un moment oportun de dialog între conducerea țării și conducerea episcopiei românești, ci și o manifestare a unității și colaborării între instituțiile statului și Biserică, pentru binele și prosperitatea întregii comunități.