Preşedintele a promulgat Codurile Civil şi Penal

Data: 18 Iulie 2009

Preşedintele Traian Băsescu a semnat ieri decretele de promulgare ale legilor privind Codul Civil şi Codul Penal, legi în legătură cu care Guvernul îşi asumase răspunderea, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei.

Guvernul şi-a asumat pe 22 iunie răspunderea în faţa Parlamentului pentru Codurile Penal şi Civil. În dezbaterea Parlamentului se mai află cele două coduri de procedură, Civilă şi Penală, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului decizând prelungirea mandatului Comisiei speciale pentru dezbaterea acestora până la 15 septembrie. Potrivit unui proiect al raportului Comisiei Europene despre Justiţia din România, difuzat pe surse şi a cărui variantă oficială va fi publicată pe 22 iulie, adoptarea celor două coduri - Civil şi Penal - în iunie este „o expresie importantă de angajament politic şi un pas semnificativ înainte în ceea ce priveşte asigurarea unui sistem legal mai eficient“.