Preşedintele Consiliului European, la Bucureşti

Data: 20 Ianuarie 2010

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a sosit, luni, la Bucureşti, pentru prima sa vizită în România în calitate de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene . „Voi avea nevoie de relaţii bune, bazate pe încredere, cu liderii politici ai statelor membre ale UE. Acestea vor fi esenţiale pentru buna desfăşurare a mandatului meu şi pentru cooperarea dintre statele membre la cel mai înalt nivel“, a declarat preşedintele CE .

În cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Bucureşti, alături de preşedintele Traian Băsescu, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a subliniat că, în cadrul viitoarei reuniuni informale a Consiliului European, se vor aborda modalităţile de depăşire a dificultăţilor pe care le-a generat criza economică şi financiară, el apreciind că scopul ar trebui să îl constituie asigurarea unei creşteri economice medii, în UE, de cel puţin 2%. Preşedintele CE a detaliat subiectul agendei reuniunii informale de pe 11 februarie, cu accent pe redresarea economică durabilă. „Cu ocazia întâlnirii informale dintre şefii de state şi de guverne, vom discuta cum putem asigura această revenire economică, vom examina felul în care putem depăşi în mod rapid provocările, dificultăţile pe termen scurt legate de această criză şi cum putem implementa schimbările structurale care sunt necesare pentru a susţine o creştere economică de durată“, a spus Herman Van Rompuy.

Preşedintele CE a spus că problema schimbărilor climatice va reprezenta un subiect important pe agenda întâlnirii informale a CE de pe 11 februarie.

„A devenit clar că acest proces este, probabil, mai complicat şi mai complex decât am crezut şi, prin urmare, cred că trebuie să ne rezervăm suficient timp în zilele următoare, se reflectăm cu grijă asupra lecţiilor care trebuie învăţate“, a spus preşedintele CE.

Băsescu: „Strategia privind Dunărea trebuie prezentată CE în 2011“

În cadrul declaraţiei de presă susţinute alături de preşedintele Consiliului European, preşedintele Traian Băsescu a spus că strategia privind Dunărea trebuie prezentată CE în primele şase luni ale anului 2011.

„Am discutat despre interesul nostru deosebit pentru strategia legată de Dunăre, dar şi probleme legate de alternativele la aprovizionarea cu energie a UE, proiectul Nabucco, precum şi proiectul PEOP fiind priorităţi majore din punctul nostru de vedere“, a precizat Traian Băsescu. Şeful statului a evidenţiat că una dintre temele abordate cu ocazia întrevederii de luni a fost situaţia Republicii Moldova. „Pentru România, este un obiectiv politic major ca Republica Moldova să fie încadrată în grupul ţărilor din Balcanii de Vest. De asemenea, l-am informat pe domnul preşedinte că Republica Moldova are nevoie acum de semnale pozitive, are nevoie de sprijin, atât financiar cât şi politic“, a evidenţiat şeful statului.