Preşedintele Ucrainei va fi ales în al doilea tur al alegerilor
După ce primul tur al alegerilor prezidenţiale din Ucraina a fost câştigat de Viktor Ianukovici, considerat drept un protejat al Kremlinului, oficialii UE se tem acum de instabilitate în această ţară, scria, ieri, „EUObserver“, într-un material dedicat alegerilor de duminică din Ucraina . „Primul tur pare să fi fost în regulă, însă multe lucruri interesante vor începe să se întâmple înainte de cel de-al doilea tur şi după“, a declarat un diplomat european .
Potrivit rezultatelor oficiale parţiale, Viktor Ianukovici a obţinut, în urma scrutinului de duminică, 38,63% din voturi, el urmând a o înfrunta în cel de-al doilea tur pe Iulia Timoşenko, care a fost votată de 24,72% dintre alegători. „Rezultatul reprezintă o răsturnare simbolică a Revoluţiei Portocalii din 2004, când actualul preşedinte, Viktor Iuşcenko, şi Iulia Timoşenko l-au înlăturat pe Ianukovici în urma unor ample proteste de stradă, punând fosta republică sovietică pe un curs pro NATO şi UE“, notează „EUObserver“. Al doilea tur se anunţă foarte strâns Opozantul pro-rus Viktor Ianukovici o va reîntâlni pe vechea sa rivală, Iulia Timoşenko, pe 7 februarie, pentru un al doilea tur de scrutin prezidenţial care se anunţă strâns în Ucraina, după eliminarea, duminică, a preşedintelui în funcţie şi erou al Revoluţiei Portocalii, Viktor Iuşcenko. Candidatul pro-rus Viktor Ianukovici a obţinut fără surprize cel mai bun scor, dar al doilea tur nu pare deloc jucat dinainte. Prim-ministrul Iulia Timoşenko, creditată cu aproximativ 24% din voturi şi cunoscută pentru combativitatea sa, nu se află decât la o distanţă relativ redusă faţă de concurentul său. În ultimele luni, compatrioţii preşedintelui în funcţie, Viktor Iuşcenko, eliminat din primul tur cu numai 6% din voturi, nu şi-au ascuns profunda decepţie pe care au simţit-o la sfârşitul mandatului său, mai ales în materie de luptă contra corupţiei. Potrivit presei ucrainene, alegătorii au dezaprobat, de asemenea, crizele politice repetate care l-au opus premierului Iulia Timoşenko, vechea sa aliată portocalie, şi tensiunile cu Moscova. 80% din importurile de gaze ale UE din Rusia tranzitează teritoriul ucrainean În cei cinci ani de opoziţie, Ianukovici, considerat drept un protejat al Kremlinului, a reuşit să se reinventeze. El este, în continuare, împotriva aderării ţării la NATO şi a promis ameliorarea relaţiilor cu Rusia, însă în campania electorală pentru postul de preşedinte a susţinut şi aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. „În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, ea consideră Ucraina mai degrabă o zonă-tampon cu Rusia. Bruxellesul este însă perfect conştient de faptul că instabilitatea politică din această ţară i-ar periclita aprovizionarea cu gaze ruseşti, în condiţiile în care 80% din importurile UE din Rusia tranzitează teritoriul ucrainean“, notează „EUObserver“.