Preşedinţia Comisiei de Justiţie din PE a revenit socialiştilor

Data: 10 Iulie 2009

▲ Grupurile din Parlamentul European poartă negocieri pentru desemnarea membrilor şi conducerilor comisiilor, la finalul primei runde PPE pierzând preşedinţia Comisiei de libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE), care a revenit socialiştilor ▲

Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European şi-a desemnat candidaţii pentru posturile de vicepreşedinţi şi chestori ai PE. Astfel, PPE i-a selectat pe Roberta Angelilli (Italia), Rodi Kratsa-Tsagaropoulou (Grecia), Pál Schmitt (Ungaria), Alejo Vidal-Quadras (Spania) şi Rainer Wieland (Germania) pentru posturile de vicepreşedinţi ai PE, iar pentru funcţia de chestori au fost propuşi Astrid Lulling (Luxemburg) şi Jim Higgins (Irlanda). În urmă cu două zile, liderul Grupului PPE, Joseph Daul, a anunţat că grupul său şi cel al Alianţei Progresiste al Socialiştilor şi Democraţilor din PE (GAPSD) au semnat un acord tehnic ce prevede ca în prima jumătate a legislaturii 2009-2014 preşedinţia PE să fie deţinută de popularii europeni, iar în cea de-a doua, de GAPSD. În plus, PPE a ajuns la un acord cu GAPSD şi cu Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) cu privire la repartizarea funcţiilor de conducere în comisiile PE. Potrivit unor surse europarlamentare, în urma negocierilor desfăşurate între principalele grupuri politice din PE s-a decis ca preşedinţia Comisiei de libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) să revină Grupului Alianţei Progresiste al Socialiştilor şi Democraţilor (GAPSD). Reamintim că eurodeputata Monica Macovei (PPE/PDL) îşi exprimase dorinţa de a obţine conducerea acestei comisii. În ceea ce priveşte viitoarea componenţă a Comisiei Europene, Viviane Reading, actalul comisar pentru Telecomunicaţii, a fost desemnată drept candidat din partea Luxemburgului pentru încă un mandat, în cadrul viitoarei Comisii. De asemenea, ministrul de Externe belgian, Karel de Gucht, va prelua postul de comisar european pentru Dezvoltare de la Louis Michel, după ce ultimul a fost ales în PE, au anunţat autorităţile belgiene. În ceea ce priveşte România, numele fostului ministru a fost vehiculat intens în ultimele săptămâni, pentru eventualitatea în care România va primi postul de comisar european pentru Agricultură. Ţara noastră negociază pentru obţinere unui post fie la Agricultură, fie la Transporturi. „Nu este clar ce portofoliu va avea România, însă ar fi important şi util să avem comisar la Agricultură“, a declarat Dacian Cioloş, pentru RFI.