Presiune financiară pe cei 1,4 milioane de români cu credite
Mare parte dintre cei 1,43 milioane de români care au credite la bancă sunt printre cei afectaţi de inflaţie pentru că, în cazul lor, urmează o curbă de sacrificiu, fiind nevoiţi să decidă ce achită mai întâi, creditele sau facturile, se arată într-o analiză realizată de compania de consultanţă Frames, preluată de Agerpres.
Potrivit specialiștilor, nu este exclus ca, „în condiţiile adevăratului tsunami financiar care urmează, rata creditelor neperformante să treacă de 10%”.
„Scumpirile majore la utilităţi - gaze, energie, carburanţi - reprezintă, din păcate, doar vârful unui adevărat iceberg de scumpiri pe care le vom simţi, cel mai puternic, începând din noiembrie. Cum salariile românilor nu au crescut, în această perioadă, presiunea financiară s-a acutizat”, indică analiza Frames, care susține că o soluție pentru persoanele împovărate de credite este renegocierea acestora.
Cele mai mari probleme cu creditele restante sunt în Bucureşti-Ilfov. Urmează judeţele Cluj, Braşov, Prahova, Timiş, Constanţa, Iaşi, Argeş. „În aceste zone sunt aşteptate să apară, de altfel, şi cele mai multe credite neperformante”, arată documentul.
De asemenea, potrivit estimărilor, cele mai vulnerabile din prisma riscului de neplată sunt, în prezent, familiile cu copii, pensionarii şi persoanele singure plătite cu salariul minim.
„Familiile care au cel puţin doi copii sunt cele mai vulnerabile la situaţia economică cu care ne confruntăm. (...) Îngrijirea copiilor este din ce în mai scumpă, iar majoritatea acestora sunt angrenate în împrumuturi”, spun analiştii.
Din punctul de vedere al tipului de credite în lei, cele mai multe sunt creditele de consum și cele imobiliare. (C. Z.)