Preţul ordinii

Pe zi ce trece se înmulţesc infracţiunile. Jafurile armate, din evenimente spectaculoase, au ajuns la ordinea zilei. Nici una dintre instituţiile statului nu pare a fi capabilă să pună capăt acestui lung şir de acte de corupţie, hoţii, tâlhării, bătăi, înfruntări dintre clanuri mafiote, încălcări ale legii bugetului, legii siguranţei transportului feroviar, legii sănătăţii publice şi multor altor legi care dacă ar fi enumerate nu ar putea să încapă în nici un ziar.

În faţa acestei situaţii, reacţia firească a populaţiei este să ceară restabilirea ordinii. Ţara este într-un haos, cineva trebuie să restabilească ordinea. Acest lucru este un deziderat legitim al oricărei societăţi. Pentru că orice societate are nevoie de ordine şi legalitate pentru a putea funcţiona. În absenţa acestor elemente, orice structură socială riscă să se dezintegreze. Ca să preîntâmpinăm acest deznodământ nefast, ordinea trebuie restabilită cât mai repede cu putinţă. Ordinea însă este un bun foarte scump. Poate cel mai scump dintre tot ce poate avea o societate. Instaurarea şi menţinerea ordinii sunt de departe cele mai complicate şi mai costisitoare lucruri pe care le poate face cineva. Acest lucru se datorează faptului că, pentru a avea ordine, omul trebuie să fie dispus să renunţe la cel mai de preţ bun al său: libertatea. De aici şi complicatul exerciţiu de a instaura ordinea. Pentru că nu orice fel de ordine este în avantajul omului. Există societăţi foarte ordonate din care însă ar fugi dacă ar putea toată populaţia. Noi înşine, românii, am experimentat un asemenea sistem din care lipseau multe, dar cu siguranţă ordinea şi disciplina erau la mare cinste. Visul unui sistem ordonat se bate cap în cap cu realitatea libertăţii. Libertatea este darul cel mai de preţ al omului dat chiar de Dumnezeu, este ceea ce ne face pe noi a fi asemănători Creatorului. Nu există nimic care să poată compensa pierderea libertăţii. Cu libertatea nu se fac tranzacţii. Este o iluzie faptul că putem renunţa la o parte din libertatea noastră pentru a trăi mai „bine“ sau mai „sigur“ sau mai „civilizat“. Când poporul lui Israel îi cere lui Dumnezeu un rege pentru că fiii lui Samuel erau nevrednici, Samuel le atrage atenţia că vor comite o gravă eroare. Dumnezeu însuşi le atrage atenţia care vor fi drepturile regelui asupra lor şi îi spune „căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe mine ca să nu mai domnesc Eu peste ei“ (Regi 8, 7). Avem aici de-a face cu paradigma fundamentală a exercitării puterii şi a instaurării unei ordini care nu mai este interioară, păzirea cuvântului lui Dumnezeu, ci devine exterioară, forţa armată a unui rege(stat). Ordinea interioară este singura care păstrează libertatea neştirbită, orice ordine exterioară va îngrădi inevitabil libertatea. Iată de fapt care este problema cu lipsa de ordine acută pe care o trăim acum. Ordinea lipseşte din interiorul oamenilor. Lipsa aceasta vor unii să o compenseze prin instaurarea unei ordini exterioare brutale şi nemiloase. Vor să îşi vândă libertatea pentru că ei înşişi nu mai respectă condiţiile libertăţii, ei înşişi au furat şi le e teamă de hoţi, ei înşişi au înşelat şi le e teamă de înşelători, ei înşişi au ucis şi le e teamă de ucigaşi. Iar pentru asta vor să îi convingă şi pe ceilalţi să îşi vândă şi ei libertatea. Ca toţi să pierdem cel mai de preţ bun al nostru. Iată de ce rolul Bisericii în acest moment e crucial. Pentru că doar Biserica poate călăuzi oamenii spre recuperarea ordinii interioare şi nu instituţiile exterioare ale statului. În acest moment de confuzie e necesar ca oamenii să caute Cuvântul lui Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui, legea Lui, ca Domnul să domnească peste noi şi nu o ordine iluzorie şi stricăcioasă.