Preţul pâinii va creşte semnificativ
Industria de morărit şi panificaţie solicită o schemă de ajutor din partea statului pe fondul „creşterii nemaiîntâlnite a preţului la energie electrică”, scumpirea pâinii fiind imposibil de evitat în următoarele luni, în condiţiile în care costurile sunt influenţate semnificativ şi de preţul ridicat al grâului din această perioadă, „cel mai mare preţ înregistrat în luna august din istorie”.
„Preţul grâului este acum 1.100 de lei/tonă adus la moară. Este cel mai mare preţ înregistrat în luna august din istorie. Am mai avut în anii 2003-2004 o asemenea problemă, dar a fost mai târziu, în lunile septembrie-octombrie, însă noi din 10 august suntem pe 1.100 de lei tona de grâu, ceea ce este foarte mult”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.
El susţine că preţul actual al grâului va influenţa şi preţul pâinii, materia primă reprezentând până la 50% din costuri, iar restul sunt utilităţile şi forţa de muncă. În acest context, Popescu afirmă că preţul pâinii va creşte semnificativ până în iarnă.
„În mod cert vor fi acum nişte scumpiri, vor mai fi în octombrie-noiembrie, când va veni preţul majorat al gazului. Pe de altă parte, sindicatele fac presiuni că totul se scumpeşte - energia, întreţinerea, căldura la iarnă - şi vor salarii mai mari pentru angajaţi. Ceea ce pot să vă spun este că preţul pâinii va creşte semnificativ până în iarnă. Cred că nici un agent economic nu îşi mai permite să nu modifice preţurile la majorările de costuri actuale, când energia electrică a crescut de la 230 lei/MWh la 478 lei/MWh”, a explicat Popescu. (C. Z.)