Preţurile apartamentelor vechi, în creştere
Preţurile cerute de proprietarii apartamentelor vechi din Bucureşti au crescut în ultimele luni, în special la garsoniere şi locuinţe cu două camere, ca urmare a introducerii Programului „Prima Casă“, iar din cauza ofertei reduse de pe piaţă evoluţia ar putea continua.
„Oferta de locuinţe vechi bune este foarte redusă, de aceea proprietarii au crescut preţurile, iar în perioada următoare nu vom vedea o scădere a acestora“, a declarat, ieri, Ion Cătuţoiu, reprezentant al unei agenţii imobiliare care a prezentat un studiu de piaţă la deschiderea târgului imobiliar naţional tIMOn. „Singura certitudine a Programului «Prima Casă» este majorarea preţurilor de listare la apartamentele vechi. Creşterile de până la 25-30% pentru garsoniere şi apartamente cu două camere sunt explicate prin reacţia efervescentă într-un interval de timp scurt a cumpărătorilor interesaţi de achiziţia locuinţelor de până în 80.000 de euro“, a apreciat Cătuţoiu.