Preţurile de referinţă ale medicamentelor, revizuite de două ori pe an
Revizuirea bianuală a preţurilor de referinţă ale medicamentelor, monitorizarea comportamentului de prescriere al medicilor şi campanii privind utilizarea medicamentelor generice sunt câteva din prevederile Strategiei Naţionale de Sănătate 2014 - 2020, lansată marţi în dezbatere publică.
Este vorba despre dezvoltarea unei politici naţionale integrate şi sustenabile privind medicamentele şi revizuirea listei de medicamente compensate/ajustare de preţuri în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pe baza criteriilor de eficacitate şi cost-eficienţă.
De asemenea, proiectul Strategiei Naţionale de Sănătate 2014 - 2020 mai face referire la: diversificarea sistemului de decontare/coplata medicamentelor prescrise în ambulatoriu pentru creşterea accesului la medicamente, revizuirea bianuală a preţurilor de referinţă a medicamentelor, monitorizarea comportamentului de prescriere al medicilor, dar şi introducerea campaniilor de conştientizare a consumatorilor cu privire la siguranţa şi calitatea medicamentelor generice, la costurile reale ale medicamentelor şi la posibilităţile consumatorilor de a face economii în farmacii prin alegerea medicamentelor generice. (Cristina Zamfirescu)