Preţurile din supermarketuri ar putea să scadă în curând
Producătorii şi retailerii s-au înţeles, în principiu, asupra prevederilor incluse în Ghidul de Bune Practici. Acesta urmează să fie semnat miercuri, 2 iulie, şi să intre în vigoare după avizarea de către Consiliul Concurenţei. Discuţiile sunt o urmare a acuzaţiilor producătorilor privind abuzurile retailerilor. „S-a discutat în primul rând de principii, tocmai pentru a asigura un comerţ echilibrat, echitabil, civilizat. Sigur că toate aceste lucruri care au fost discutate urmează să fie verificate şi avizate şi de Consiliul Concurenţei. Săptămâna viitoare, miercuri, el urmează să fie semnat şi de către cei care au participat la discuţii. O să solicit bunăvoinţa Consiliului Concurenţei pentru avizarea cu celeritate a acestui text, pentru ca el să poată să intre în vigoare cât mai repede. O să vedem dacă o să fie observaţii vis-a-vis de formulări din partea Consiliului Concurenţei, însă eu sper să nu fie probleme mari“, a declarat Ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş.
Potrivit proiectului Codului de Bune Practici, există cinci capitole care stabilesc anumite condiţii în relaţia producător-retailer, respectiv negocierile comerciale, preţurile şi condiţiile de plată, promoţii, compensări şi litigii. Astfel, semnatarii Codului convin asupra existenţei unui contract cadru, care va respecta legislaţia în vigoare şi clauzele din Cod. „Retailerul nu poate scoate de la vânzare un produs al furnizorului fără un temei just şi cu o notificare prealabilă scrisă. Delistarea produselor unui distribuitor care comercializează printr-un retailer peste 30% din cifra sa de afaceri se va face în etape. Retailerul nu va delista produsele distribuitorului, produse marcă producător, pe motivul promovării produselor din aceeaşi gamă, marcă proprie a retailerului“, se precizează în proiectul de Cod. În ceea ce priveşte eliminarea anumitor taxe, în proiectul de Cod se menţionează că distribuitorul nu poate fi obligat, în mod direct sau indirect, să contribuie la costurile de marketing ale magazinului. De asemenea, distribuitorul nu poate fi obligat să contribuie la costurile de deschidere a unui nou magazin, la cele legate de creşterea suprafeţei de vânzare, amenajări şi renovări.