Preţurile la cereale, în creştere
Preţurile la soia boabe au urcat marţi la cel mai ridicat nivel din ultimele două luni, precum şi preţul pentru făina de soia, pe fondul speculaţiilor că cererea de la crescătorii de animale din SUA va creşte, transmite Bloomberg.
Făina de soia, utilizată pentru hrana animalelor, a înregistrat la Chicago Board of Trade cel mai ridicat nivel din iunie, după ce luni a urcat cu 7,6%, ajungând la cel mai ridicat nivel din 2007.
În timp ce fermierii din SUA se aşteaptă la o recoltă-record de boabe de soia şi de cereale, livrările de grâne pe calea ferată au totalizat 21.838 vagoane în săptămâna care s-a încheiat la 18 octombrie, în scădere cu 2,6% faţă de perioada similară din 2013. În schimb, livrările de ţiţei şi produse petroliere au urcat cu 17%.
La Chicago Board of Trade, preţul porumbului cu livrare în luna decembrie a urcat marţi cu 1,9%, la 3,697 dolari per bushel, după ce ieri înregistrase un avans de 2,8%. Preţul grâului a crescut cu 1,2%, la 5,292 dolari per bushel. (O.N.)