Preţurile RCA, îngheţate pentru şase luni

Un articol de: Oana Nistor - 15 Septembrie 2016

Pentru a rezolva pe termen scurt problema RCA, astfel încât instituţiile statului să aibă timp să aducă îmbunătăţiri legislaţiei în domeniu, Guvernul a luat decizia îngheţării preţurilor la primele de asigurare RCA pe o perioadă de şase luni. „Mai sunt prevăzute şi alte lucruri, precum faptul că un contract RCA poate să fie încheiat şi pe o lună sau pe un multiplu de luni până la 12 luni; contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului pe perioada în care îi e suspendat dreptul de circulaţie vehiculului sau vehiculul e imobilizat; posibilitatea de a asigura compensarea directă în cazul asigurărilor RCA - persoana vătămată este despăgubită de propriul asigurător, iar acesta îşi poate recupera apoi banii de la asigurătorul persoanei vinovate”, a explicat premierul.