Preţurile reglementate la energie vor fi eliminate
Guvernul va elimina, până în 2015, preţurile reglementate la energie, conform graficului stabilit deja cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.
Decizia vine după ce, în urmă cu o săptămână, forurile europene au solicitat României la normele UE legislaţia naţională privind preţurile reglementate la energie pentru consumatorii finali. Potrivit oficialilor europeni, dacă statele membre nu respectă în termen de două luni obligaţiile care le revin conform legii, Executivul Uniunii Europene poate deferi cauzele Curţii de Justiţie. Procedurile de infringement pe legislaţia de acest tip au început şi în cazul Italiei şi Poloniei. Potrivit normelor europene privind piaţa internă a energiei, toate companiile trebuie să aibă posibilitatea de a furniza liber servicii pe întreg teritoriul UE şi de a-şi stabili singure preţuri care să reflecte situaţia reală de pe pieţe. "Stabilirea de preţuri reglementate distorsionează funcţionarea pieţei, deoarece defineşte preţuri care nu reflectă nevoile reale ale pieţei şi împiedică libera concurenţă şi integrarea pieţei", consideră Comisia Europeană. Totuşi, Executivul european aminteşte că legislaţia comunitară mai prevede faptul că, în cazuri excepţionale, spre exemplu pentru a proteja clienţii vulnerabili, se pot stabili preţuri reglementate. Măsurile trebuie însă să fie direcţionate în mod special către cei care au nevoie de ele şi trebuie să fie limitate în timp. Preţul gazului în România, la jumătate faţă de media europeană Potrivit celor mai recente informaţii Eurostat (serviciul de analiză statistică a UE - n.r.), care datează din primul semestru al anului trecut, consumatorii casnici din România plătesc, în medie, pentru gaz, 7,74 euro pe gigajoule, faţă de 14,54 euro pe gigajoule la nivelul UE. La electricitate, preţul mediu plătit de consumatorii casnici din România este de 10,31 euro pe 100 KWh, faţă de 16,76 euro/100 KWh în UE. Premierul Emil Boc a anunţat, în luna februarie, că tarifele la energia electrică şi gaze vor creşte în intervalul 2013-2015, după ce Guvernul va elimina preţurile reglementate, la cererea FMI, pe baza unui calendar care va fi stabilit până în septembrie 2011, urmând să fie definiţi consumatorii consideraţi vulnerabili, care trebuie protejaţi. România se va baza tot pe utilizarea cărbunelui Strategia energetică a României se va baza în continuare pe utilizarea cărbunelui pentru producţia energiei electrice, a declarat, ieri, Tudor Şerban, consilier al ministrului Economiei, Ion Ariton. "România se va baza în continuare pe cărbune. Bineînţeles, costurile vor creşte în viitorul apropiat", a arătat Şerban, într-o conferinţă organizată de Complexul Energetic Turceni. Principalul producător de lignit din România este Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Resursele de energie primară au totalizat anul trecut 34 milioane de tone echivalent petrol, din care 6,5 milioane cărbune (19%). (Bogdan Cronţ)