Prevenţie şi educaţie pentru sănătate în Capitală

Data: 21 August 2017

Cea de-a 27-a ediţie a Campaniei de prevenţie şi educaţie pentru sănătate s-a desfăşurat vineri, 18 august, în vechiul sediu al Primăriei Sectorului 5, situat în Bd. Regina Elisabeta din Capitală. Acțiunea a vizat familii cu posibi­lități financiare limitate, în special cu copii mici, cu vârste cuprinse între 0 și 6 luni. Cele 50 de familii au fost identificate cu sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 5, informează Dan Prună, voluntar la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

La această ediție a luat parte o echipă formată din zece voluntari ai Paraclisului Catedralei Naționale, între care un medic pediatru şi un psiholog. Aceştia au prezentat beneficiarilor noţiuni de bază referitoare la problemele cu care se confruntă mamele în creşterea copiilor nou-născuţi.

Voluntarii le-au oferit partici­panților produse de igienă, lapte praf, hăinuţe, biberoane ș.a. în valoare totală de 20.000 lei. De asemenea, trei dintre familiile cu probleme mai mari au primit ajutor financiar în cuantum de 500 lei. Psihologul drd. Raluca Simion a subliniat faptul că emoțiile și sentimentele părin­ților sunt transmise celor mici. De aceea, i-a îndemnat pe părinți să-şi verifice propriile sentimente înainte de a corecta emoţiile copilului şi apoi să intervină prin a-l ajuta să identifice şi să ges­tioneze emoţia negativă.

Gabriela Marc, șeful Serviciului de Prevenire Abandon Copil şi Familie, a apreciat iniția­tiva și a mulțumit organizatorilor: „Mulţumim voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului pentru sprijinul acordat beneficiarilor DGASPC Sector 5, oferind astfel un model de bună practică în ceea ce priveşte necesitatea unei intervenţii unitare.

Mă refer atât la partea materială (hăinuţe, scutece, lapte praf, biberoane, prosoape, produse de îngrijire pentru bebeluşi etc.), cât şi la informaţiile oferite de personalul medical de specialitate”. Această ediție a avut loc cu sprijinul conducerii DGASPC Sector 5, prin implicarea financiară și activă a voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale, îndru­mați de arhim. Ciprian Grădinaru. Numărul total al beneficiarilor acestei campanii a ajuns la aproximativ 6.000 de persoane.