Prevenție și Educație pentru Sănătate în județul Dâmbovița

Un articol de: Ziarul Lumina - 02 Mai 2018

Aproape 150 de elevi ai Școlii gimnaziale Jugureni, județul Dâmbovița, au aflat vineri, 27 aprilie informații importante pe teme majore precum: fenomenul de bullying, igiena corporală, posturală şi elemente de nutriţie în cadrul unei ediții a campaniei de prevenire și educație pentru sănătate organizată de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. „Le-am vorbit copiilor despre cum să se spele corect pe dinţi, le-am adresat întrebări şi am constatat că ei nu ştiu tehnica de periaj corectă. De asemenea, i-am întrebat despre consecinţele nespălării pe dinţi, le-am spus că trebuie să meargă de două ori pe an la medicul stomatolog, chiar dacă nu îi doare nimic”, a atenționat Claudia Buduna, medic specialist în stomatologie generală. O altă temă abordată de către specialiştii voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului a fost nutriţia. „A fost o bucurie să vad că sunt dornici să înveţe şi să-şi implementeze obiceiuri sănătoase”, a declarat farmacista Sorina Aurică. Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, a atenţionat că această campanie este necesară mai ales în mediul rural, pentru persoanele care au „accesul îngrădit la serviciile medicale”.