„Prezenţa românilor este o binecuvântare pentru Spania“
Vizita canonică a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei s-a încheiat miercuri, 21 aprilie.
Delegaţia Patriarhiei Române a fost întâmpinată la aeroport de un sobor de ierarhi din care au făcut parte Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, şi Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost întâmpinat la Catedrala patriarhală din Bucureşti de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, care, împreună cu soborul de slujitori ai catedralei, a săvârşit o slujbă de Te-Deum. Alături de Preafericirea Sa s-a aflat şi Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei. De asemenea, în Catedrala patriarhală au fost prezenţi şi membrii Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Arhiepiscopiei Bucureştilor şi elevii Seminarului "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti. La finalul slujbei, Patriarhul României a făcut o scurtă retrospectivă asupra principalelor evenimente la care a participat: "A fost o vizită în care am simţit binecuvântarea lui Dumnezeu şi ne-am bucurat să vedem o mulţime de fraţi de-ai noştri ortodocşi români care s-au stabilit în Spania. Am văzut pe cei din Madrid şi din împrejurimi şi am constatat că viaţa bisericească este în continuă desfăşurare acolo. Am vizitat mai multe parohii şi a fost un program foarte încărcat, dar pe lângă partea pastorală ne-am mai întâlnit cu oficialităţi de stat centrale, regionale şi locale. Cu o zi înainte de a sosi a fost recunoscută împământenirea istorică pentru toate comunităţile ortodoxe din Spania, cea mai numeroasă fiind comunitatea ortodoxă română. Există aproape un milion de români în Spania, iar în jurul capitalei Madrid se află 185 de mii de ortodocşi români. Evenimentul central pentru care am mers a fost sfinţirea locului pentru biserica episcopală în care va sluji ierarhul Episcopiei Ortodoxe Române pentru Spania şi Portugalia." Necesitatea trimiterii preoţilor misionari PF Părinte Patriarh Daniel a spus că cei aproape 70 de preoţi români din Spania şi Portugalia cu care s-a întâlnit lucrează acolo în condiţii destul de dificile deoarece, pe lângă lipsa de spaţiu pentru slujbe, ei se confruntă şi cu foarte multe activităţi prozelitiste din partea unor confesiuni religioase. "Există foarte multe forme de prozelitism printre ortodocşii români şi de aceea este foarte necesară organizarea mai rapidă şi mai credibilă a vieţii liturgice ortodoxe româneşti. Este nevoie de biserici, este nevoie de a continua demersurile pentru a obţine teren în vederea construirii de Biserici. Este nevoie de a insista pentru a primi un ajutor din partea statului spaniol, deoarece şi românii care lucrează acolo ajută foarte mult prin activitatea lor. Mi s-a spus de către oficialităţi că prezenţa românilor este o binecuvântare pentru Spania pentru că populaţia de acolo era îmbătrânită şi duceau lipsă de muncitori. În general, peste tot au fost prezentaţi ca fiind de mare utilitate şi de mare importanţă. Sperăm ca în viitor comunităţile ortodoxe româneşti să poată fi mai mult ajutate." Patriarhul nostru a subliniat faptul că trimiterea de misionari români în Episcopia Spaniei şi Portugaliei este o necesitate şi a îndemnat pe viitorii clerici să-şi asume şi această lucrare misionară apostolică în ţara în care, după tradiţie, însuşi Sfântul Apostol Pavel a făcut misiune.