Prezentare de carte: Despre vocaţia şi condiţia de azi a vieţii monahale
Semnalăm cititorilor noştri cartea „Ancoraţi în Dumnezeu. Viaţa, arta şi gândirea monahală în Sfântul Munte Athos“, scrisă de Constantine Cavarnos.
Autorul cărţii este profesor american de origine elenă, născut în 1918, educat la Harvard, Sorbona şi la Universităţile din Athena, Cambridge şi Oxford. Constantine Cavarnos este un distins specialist în cultura greacă antică, medievală şi modernă, reputat prin cursurile predate la universităţi celebre din S.U.A. şi Grecia, şi prin opera sa vastă, cuprinzând şaizeci de cărţi de filosofie clasică şi modernă, spiritualitate creştină ortodoxă, arhitectură şi artă bizantină. Cartea cuprinde însemnările autorului între anii 1952-1958, în urma a trei călătorii în Grecia, în perioada redescoperirii tradiţiei isihaste şi expunerii vieţii mănăstirilor din Sfântul Munte. În cuprinsul acestei cărţi, Constantine Cavarnos „caută interlocutori exemplari, le pune întrebări cu priceperea şi curiozitatea cercetătorului şi cu respectul ucenicului. El îi descoperă în mănăstiri şi schituri, în chilii singuratice, în peşteri şi colibe. În fiecare capitol al cărţii, descrierea unui aşezământ vestit sau chiar uitat de geografii Muntelui Sfânt este însoţită de cuvintele ziditoare de suflet ale bătrânilor, cărora le-a cerut sfat de folos, pentru sine şi pentru cititorii cărţii sale, învăţatul ortodox din America. Întrebările privesc toate problemele ce i se par esenţiale pelerinului beneficiar al unor împrejurări unice, privilegiate, de care nu ştie dacă va mai avea parte altă dată. Pentru că nu numai închinătorul întreabă, ci şi interlocutorii săi vor să afle de unde vine el, sau cum trăiesc ortodocşii în America, şi astfel, discuţiile ajung, invariabil, la vocaţia şi condiţia de azi a vieţii monahale. Încercările prin care trece ea în epoca modernă provoacă reflecţii asupra secularizării. Sunt evocate, adesea, ispitele şi confortul vieţii în lume care îndepărtează pe tineri de rigorile mănăstirii. Dar toate aceste consideraţii sunt făcute cu smerenie şi filosofie creştină. Întrebaţi cum au ajuns la Athos, toţi răspund că la chemarea şi prin harul lui Dumnezeu şi ei nu se îndoiesc că Sfântul Munte va reveni la numărul de vieţuitori şi la prosperitatea de altădată, mărturiseşte academicianul Virgil Cândea, în cuvântul introductiv al cărţii. Cartea a apărut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române şi are 214 pagini.