Prezentare de carte: Pelerini către Hristos
Iubitorilor de carte, dar mai ales celor care îndrăgesc stilul memorialistic, Editura Idaco oferă cartea „Pe urma paşilor Tăi, Iisuse…“, scrisă de Olga Greceanu.
Cartea, îngrijită de Iuliana Mateescu, vrea să transmită că adevărata creştinare şi ucenicie întru Hristos începe când pătrunzi adevărurile evanghelice şi te încredinţezi cu jertfă şi iubire Învăţăturii Lui. Alcătuită ca un jurnal de călătorie, cartea este presărată cu scurte aprecieri biblice, aplicate la viaţa contemporană. Autoarea ne poartă în frumoase descrieri din Egipt, prin Ierusalim, la Sfântul Mormânt, la Muntele Măslinilor, spre Betleem. „Cândva, au îngenunchiat aici şi Magii, şi Păstorii. Ultimii au venit din câmpul alăturat, pe care l-am văzut şi noi. Dar Magii au venit de departe, din Chaldeea, de pe malurile Caspicei, pe spinări de cămile, de-a lungul Tibrului şi Eufratului, de-a lungul Pustiului Nomazilor şi al Mării Moarte. De când umblu pe urma paşilor lui Iisus, am învăţat că toate câte s-au întâmplat în Evanghelie s-au întâmplat ca în istoria unei vieţi. Să vadă şi să înţeleagă oamenii simpli din cel dintâi veac al creştinătăţii; iar pentru oamenii de azi, o revelaţie sublimă a ceea ce este şi a ceea ce va fi“, descrie autoarea drumul spre Betleem. Din prefaţă, aflăm că, referindu-se la scrierile sale, Olga Greceanu mărturiseşte: „Această lucrare s-a născut ca o necesitate sufletească pentru mine îndată ce m-am înapoiat de la Ierusalim. Acei paşi a Fiului lui Dumnezeu trebuie urmăriţi, învăţaţi, pătrunşi, explicaţi prin istorisirea evangheliştilor. Am sfârşit lucrarea din îndemnul Preafericitului Părinte Justinian, Patriarhul României, a cărui binecuvântare am primit-o la 29 septembrie 1960“. Autoarea, Olga Greceanu, în perioada celor două Războaie Mondiale, era unul dintre cele mai cunoscute nume ale artei plastice româneşti. S-a născut la 17 august 1890, iar cele mai multe lucrări ale sale se disting prin ataşamentul pentru subiectele specific naţionale. Prin tot ce a pictat şi a scris ea, şi-a manifestat convingerea că expresia supremă a artei plastice este pictura religioasă. Editată într-o grafică deosebită, cartea, care are 111 pagini, a apărut la Bucureşti, la începutul anului 2008. (Ciprian BÂRA)