Prezentarea unui manual al Federației Filantropia realizat într‑un proiect european
În cadrul Programului european Erasmus+, Federația Filantropia a Patriarhiei Române, coordonată de părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal la Sectorul social-filantropic al Administrației Patriarhale, a editat „Manualul pentru conștientizarea și înțelegerea îmbătrânirii active”. Lucrarea a fost realizată de o echipă pluridisciplinară din România și Italia, sub coordonarea conf. dr. Monica Alexandru de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București.
Ghidul bilingv apare într-un moment favorabil atât pentru proiectul Federației Filantropia „Adapting to the new”, cât și din perspectiva declarării anului 2023 drept Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice în Patriarhia Română.
Prezentarea manualului a fost realizată la sediul Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”-Hârja din județul Bacău, membră a Federației Filantropia, în prezența președintelui federației, părintele consilier patriarhal Ciprian Ion Ioniță, a Oliviei Bîrdici, coordonator proiecte, și a părintelui Ilarion Mâță, președinte al asociației de la Hârja și coautor al manualului. Scopul propus de această lucrare a fost acela de a aduce la cunoștința practicantului în domeniul asistenței sociale a persoanei vârstnice informațiile și posibilitățile de ultim moment, precum și modelele de bune practici existente în cadrul programelor de îngrijire.
Instrumentul de lucru este structurat în șapte capitole, trei având o componentă strict teoretică, iar celelalte patru oferind modele de bune practici și soluții concrete pentru o îmbătrânire activă în sistemele de asistență socială românesc și italian.
În primul capitol este abordat, din punct de vedere istoric și axiologic, fenomenul îmbătrânirii, iar în al doilea, dimensiunile sociologice și psihologice ale senectuții. Ultimul capitol al părții teoretice explică legislația din domeniul gerontologiei sociale din cele două state, cu ajutorul practicienilor români și italieni, o contribuție deosebită în elaborarea acestei lucrări având Asociația „Forma Mentis”, partenerul italian din acest proiect.
În a doua parte a manualului, în capitolele cinci și șase regăsim explicarea rolului instituțiilor și serviciilor de suport pentru protecția persoanelor vârstnice din România, respectiv Italia. Al șaselea capitol pune în valoare o componentă de cercetare prin intermediul studiului de caz privind îngrijirea pe termen lung în România și Italia, prezentând rezultatele unui interviu cu 20 de întrebări adresat unui număr de 45 de specialiști din cele două țări.
Ultimul capitol expune concluziile întregului demers, prezentând sinteza unor investigații realizate în literatura de specialitate, precum și rezultatele unei cercetări care și-a propus analiza felului în care se desfășoară terapia bio-psiho-socio-spirituală în cadrul unor instituții din România și Italia. Acest studiu prezintă o colecție de informații importante, asimilate cadrului legislativ al asistenței sociale acordate persoanelor vârstnice, fiind ilustrate evoluția în timp a asistenței sociale desfășurate în cele două țări și modul de interacțiune profesională a specialiștilor din domeniul gerontologiei sociale cu persoanele vârstnice.
Profesioniștii din acest domeniu de activitate dețin un rol deosebit de important în ameliorarea impactului negativ al excluziunii sociale și inechității sociale cu care se confruntă persoana vârstnică. Schimbul de bune practici este vital pentru îmbunătățirea actului social.