Prezenţe arhiereşti la mănăstirile Iteşti şi Bujoreni
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a participat vineri, 3 mai 2019, la hramul Paraclisului „Izvorul Tămăduirii” al Metocului chiriarhal Iteşti, judeţul Bacău. Tot vineri, PS Părinte Episcop Ignatie a slujit la hramul Mănăstirii Bujoreni din judeţul Vaslui.
Paraclisul „Izvorul Tămăduirii” al Metocului chiriarhal Iteşti, judeţul Bacău, şi-a serbat vineri, 3 mai 2019, hramul. Alături de soborul slujitorilor s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, care a vorbit despre locul acesta ales de Dumnezeu prin smerenia Sa şi care se doreşte a fi un obiectiv filantropic de referinţă pentru Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. Apoi, l-a felicitat pe arhimandritul Nicodim Biţic, care, alături de maicile de aici, depune o muncă edilitară şi misionară. „Locul acesta a fost ales cu inima şi cu siguranţă va fi unul important. Obiectivul principal este acela de a săvârşi sfintele slujbe prin intermediul cărora se va împărtăşi harul Preasfântului Duh prin Sfintele Taine”, a remarcat IPS Ioachim. După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Aghesmei mici. Paraclisul „Izvorul Tămăduirii” - Iteşti a fost sfinţit în ziua de 8 septembrie 2015. Aici se oficiază sfintele slujbe de către mica obşte formată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, sub coordonarea arhimandritului Nicodim Biţic şi a monahiei Chiriachi Chiper, stareţa aşezământului monastic.
Slujire arhierească la Mănăstirea Bujoreni
De sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bujoreni, cu prilejul hramului sfântului aşezământ. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte părintele Vladimir Beregoi, consilier al Sectorului economic şi social al Episcopiei Huşilor, şi părintele Vasile Lăiu, protopop de Vaslui. În omilia rostită, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre motivul pentru care, în Săptămâna Luminată, avem şi o sărbătoare dedicată Maicii Domnului: „Această sărbătoare este dedicată celei mai curate şi smerite făpturi pe care Dumnezeu le-a creat. Maica Domnului este cea care L-a adus pe Dumnezeu-Omul printre oameni. Prin ea am avut putinţa de a cunoaşte ce înseamnă întruparea Iubirii lui Dumnezeu, venirea Luminii celei adevărate şi fiinţiale în valea aceasta a întunericului şi a plângerii”. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Varsanufie, vieţuitor al Mănăstirii Bujoreni.